Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzŞeful Fondului suveran de investiţii al Norvegiei, Nicolai Tangen, a declarat că se aşteaptă la o perioadă îndelungată de slăbiciune pe pieţele financiare şi a avertizat că inflaţia ar putea fi în viitor cea mai semnificativă dificultate, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
După ce a realizat timp de un sfert de secol un randament general al investiţiilor de 6%, Fondul suveran de investiţii al Norvegiei se pregăteşte acum “de un deceniu de randamente mai scăzute”, a explicat Tangen într-un interviu acordat publicaţiei germane Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ).
“Am putea ajunge chiar la randamente negative. Trebuie doar să acceptăm asta. Viitorul va fi mai puţin atractiv pentru nou decât trecutul”, a avertizat oficialul norvegian.
Acesta a apreciat că “cea mai mare problemă potenţială” pentru Fondul suveran de investiţii al Norvegiei este inflaţia şi a estimat că majorarea preţurilor “ar putea avea consecinţe mult mai severe decât se presupune în prezent”.
“Văd inflaţia peste tot: la transportul de mărfuri, la preţurile metalelor şi ale alimentelor, în costurile construcţiilor, şi, gradual, în salarii. Ca investitori pe termen lung, nu avem prea multe opţiuni, nu ne putem ascunde de inflaţie”, a avertizat Tangen.
La 30 iunie 2021, din valoarea totală a fondului, 72,4% era investită în acţiuni, 2,4% în imobiliare şi 25,1% în obligaţiuni. În aprilie, Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a anunţat că a făcut prima sa investiţie directă într-un proiect de energie regenerabilă, care reprezintă o nouă clasă de active pentru acest fond.
Înfiinţat în 1996, Fondul suveran de investiţii al Norvegiei este cel mai mare fond de acest fel din lume, în condiţiile în care deţine active de aproximativ 1.400 miliarde de dolari.
Transformat în 1998 în Fond suveran de investiţii, el investeşte veniturile generate de Norvegia din producţia de petrol şi gaze în obligaţiuni, acţiuni, proprietăţi imobiliare şi proiecte de energie regenerabilă.
În perioada 2020-2022, Fondul vrea să să investească aproximativ 100 de miliarde de coroane norvegiene (12 miliarde de dolari) în proiecte din domeniul energiilor regenerabile, precum parcuri eoliene şi fotovoltaice, şi va analiza în primul rând America de Nord şi Europa.
Libra Internet Bank, recunoscută ca una dintre cele mai active bănci în finanțarea dezvoltatorilor imobiliari…
Raiffeisen Bank România încheie prima jumătate a anului cu rezultate care confirmă menținerea strategiei de…
Firma de investiții Mozaik Investments anunță achiziția unei participații majoritare în cadrul Genesis College, una…
Autor: Corneliu Pivariu - General-maior (cu două stele) în retragere, expert in geopolitică și relații internaționale,…
Viktor Orban s-a aflat sâmbăta la Băile Tușnad, ca principal invitat al celei de-a 34-a…
Echipa Future Energy Leaders România, platforma de tineret al Comitetul Național Român al Consiliului Mondial…
This website uses cookies.
Read More