Categories: Fără categorie

Şeful Gărzii de Mediu afirmă că a găsit o groapă ilegală de gunoi la Sinaia, în Parcul Natural Bucegi. Primarul oraşului susţine că nu are cunoştinţă despre aşa ceva

Comisarul şef al Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu, afirmă că a descoperit, miercuri, în staţiunea Sinaia, o groapă ilegală de gunoi amplasată în Parcul Natural Bucegi şi care ar fi fost folosită de primărie pentru depozitarea deşeurilor. Edilul oraşului Sinaia neagă existenţa acesteia, potrivit digi24.ro.

Octavian Berceanu a afirmat, miercuri seară, la Digi 24, că a descoperit o groapă de gunoi ilegală “într-o zonă circulată”, situată în apropierea unui cunoscut restaurant din Sinaia, în apropierea drumului către Cota 1400. El a arătat că a aflat despre acest lucru în urma unui mesaj pe care l-a primit pe Facebook.
“Vorbim de o carieră abandonată care se găseşte în Parcul Natural Bucegi şi care a fost folosită de primărie pentru depozitarea deşeurilor. Mai nou, o parte din deşeurile depozitate în anii anteriori sunt folosite pentru a genera fundaţie în dezvoltări imobiliare, ceea ce e şi mai crunt. Şi am filmat cu nonşalanţă nişte oameni care duceau acolo deşeuri din construcţii, din construcţii de infrastructură, construcţii care erau puse în artă în baza unui contract întocmit cu Primăria şi la dispoziţia primăriei”, a afirmat şeful Gărzii Naţionale de Mediu.
Berceanu a susţinut că a surprins un camion cu deşeuri, iar cei care depozitau i-au spus că “primarul le-a oferit această oportunitate” celor care au depozitat în parcul natural deşeurile, deşi acest lucru este infracţiune.
Conform acestuia, în groapa ilegală a fost găsit bitum de 10-15 centimetri grosime, care ar proveni din asfaltările din oraş, pentru că localnicii nu folosesc bitum la construcţia din gospodării. Şeful Gărzii de Mediu a catalogat situaţia drept “noaptea minţii”.
Berceanu a precizat că analizează posibilitatea depunerii unei plângeri penale din cauza acestei situaţii.
Într-o intervenţie telefonică la acelaşi post de televiziune, primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, a negat vehement că Primăria ar fi autorizat existenţa unui astfel de loc.
“Nu există nicio groapă ilegală în Sinaia sau o groapă care să fie aprobată de Primărie în acest sens. Gunoiul se ridică de către o firmă specializată. Dacă acest domn, care înţeleg că e şeful Gărzii de Mediu a filmat o astfel de maşină, de ce nu a oprit-o, de ce nu i-a dat amendă, să continue mai departe ancheta? Fiecare poate să spună ce doreşte. (…) E normal să fi oprit, să-l amendeze pe şoferul respectiv şi să verifice cine a depozitat acolo gunoaiele respective. În niciun caz Primăria nu aprobă aşa ceva”, a afirmat Vlad Oprea, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.

Articole recente

Ministrul Mediului, la Poiana Largului: Există un risc pentru sănătatea oamenilor; măsurile luate – în sistem de urgenţă

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, la viaductul de la Poiana…

24 de minute ago

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB,…

25 de minute ago

SUA: Kamala Harris va publica o carte despre campania sa prezidenţială din 2024

Fosta vicepreşedintă americană Kamala Harris a anunţat joi că va publica în septembrie o carte,…

26 de minute ago

Rusia: Putin a promulgat legea care înăsprește cenzura și supravegherea pe internet

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat joi o lege ce prevede pedepsirea căutărilor pe internet…

28 de minute ago

Ministrul Mediului despre fondurile neatrase de Apele Române: Este o crimă pentru comunităţile expuse la inundaţii

Este o crimă pentru comunităţile locale care sunt expuse la inundaţii să dai cu piciorul…

31 de minute ago

Guvernul spaniol este “deschis” ideii unei posibile prelungiri a funcţionării centralelor nucleare

Guvernul spaniol de stânga este "deschis", sub rezerva anumitor condiţii, ideii unei posibile revizuiri a…

46 de minute ago

This website uses cookies.

Read More