International

Şeful Generali dă asigurări că nu există planuri de fuziune cu UniCredit

Directorul general al Generali, Philippe Donnet, a respins ideea unei fuziuni cu banca UniCredit, şi a dezminţit zvonurile care apar frecvent în presă privind posibilul interes al companiilor franceze în vederea preluării asigurătorului italian, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

“Nu există niciun plan pentru o fuziune cu UniCredit, nu este parte a strategiei noastre, deoarece nu ar avea sens”, a declarat Philippe Donnet la o audiere în Parlamentul Italiei.

Experienţa anterioară a şefului UniCredit, Andrea Orcel, unul din cei mai experimentaţi negociatori din Europa, a alimentat speculaţiile că ar putea căuta o tranzacţie, care ar putea implica Generali. Dar în decembrie el a respins speculaţiile că ar putea fi interesat de preluarea Generali.

Donnet a declarat că “nu există sinergii” între afacerile de asigurări şi cele bancare, iar o fuziune “ar slăbi ambele companii”.

“Nu văd niciun beneficiu şi este valabil pentru orice bancă”, a adăugat şeful Generali.

Donnet, în vârstă de 61 de ani, a deţinut diverse funcţii la compania franceză de asigurări Axa, în perioada 1985 – 2007, ceea ce a dus la speculaţii că sosirea sa la Generali, în urmă cu nouă ani, era legată de o posibilă planificată fuziune cu Axa sau cu o altă companie franceză.

“Sunt francez dar de asemenea sunt italian. Am sosit în urmă cu nouă ani să conduc Generali Italia şi de atunci citesc în presa italiană această poveste despre companiile franceze”, a adăugat Donnet, care a devenit director general în 2016.

“Nu există interes din partea niciunei companii franceze, este o fantezie a jurnaliştilor”, a dat asigurări şeful Generali.

Articole recente

Raiffeisen Bank România continuă ritmul de creștere: +35% mai mulți clienți noi, +12% pe zona de credite nete, +15% la economisire în prima jumătate a anului 2025

Raiffeisen Bank România încheie prima jumătate a anului cu rezultate care confirmă menținerea strategiei de…

2 ore ago

Mozaik Investments devine acționar majoritar al Genesis College, unul dintre cele mai mari businessuri educaționale private cu capital integral românesc

Firma de investiții Mozaik Investments anunță achiziția unei participații majoritare în cadrul Genesis College, una…

2 ore ago

Evoluții geopolitice mondiale în primul sfert al secolului XXI. România în acest context; Previziuni pentru 2050 (Corneliu Pivariu)

Autor: Corneliu Pivariu - General-maior (cu două stele) în retragere, expert in geopolitică și relații internaționale,…

3 ore ago

Un vânzător de iluzii (Iulian Mareș)

Viktor Orban s-a aflat sâmbăta la Băile Tușnad, ca principal invitat al celei de-a 34-a…

3 ore ago

PROIECT EDITORIAL FEL, DEDICAT PAMÂNTURILOR RARE: Ceriu (Teodora Mîndra)

Echipa Future Energy Leaders România, platforma de tineret al Comitetul Național Român al Consiliului Mondial…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More