Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzŞeful IPJ Alba, DOGARU FLORIN CONSTANTIN, este acuzat de DNA de abuz în serviciu. De asemenea, alţi poliţişti şi un ofiţer DGA din judeţ sunt vizaţi de diferite acuzaţii, fiind inculpaţi că ar fi protejat oameni de afaceri care exploatau lemn şi ar fi încercat să determine doi poliţişti să nu-şi facă treaba. Cei doi au fost cercetaţi disciplinar şi mutaţi fără bază legală, potrivit news.ro.
DNA anunţă, joi, că procurorii din Alba-Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii:
– luare de mită,
-compromiterea intereselor justiţiei,
– influenţarea declaraţiilor,
– mărturie mincinoasă,
– divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice,
– abuz în serviciu,
– cumpărare de influenţă,
– trafic de influenţă,
– complicitate morală la ultraj,
– instigare la ultraj,
– inducere în eroare a organelor judiciare,
– instigare la divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată,
– cumpărare de influenţă (2 fapte),
– divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată,
– dare de mită,
– cumpărare de influenţă,
– ultraj (2 fapte),
– furt de arbori,
– mărturie mincinoasă,
– braconaj (2 fapte din care una în formă continuată),
– participaţie improprie la tăierea fără drept de arbori din fondul forestier naţional, indiferent de forma de proprietate,
– furt material lemnos,
– tăierea fără drept de arbori din fondul forestier naţional, indiferent de forma de proprietate,
– furt de arbori.
”În prezenta cauză se desfăşoară cercetări cu privire la modalitatea în care, în perioada 2021-2022, inculpaţii poliţişti, menţionaţi mai sus, ar fi ”protejat” interesele celorlalţi inculpaţi cercetaţi (la vremea respectivă marea majoritate desfăşurau activităţi de exploatare material lemnos), prin aceea că şi-ar fi exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu în ceea ce-i priveşte pe doi agenţi de poliţie din cadrul I.P.J. Alba respectiv Brigada de Operaţiuni Speciale (BOS) Alba-Iulia, care ar fi interferat, prin munca de poliţie desfăşurată, cu cea a oamenilor de afaceri”, a transmis, joi, DNA, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că, în urma unor controale efectuate de cei doi agenţi în zonele în care se desfăşurau activităţi de exploatare a lemnului, la insistenţele oamenilor de afaceri sau ca urmare a oferirii unor foloase necuvenite (în cazul inculpatului Toma Dan), inculpaţii poliţişti ar fi desfăşurat mai multe activităţi nelegale, concretizate în:
– propuneri/presiuni repetate de schimbare a locului de muncă,
– transmiterea către oamenii de afaceri a programului de lucru al unuia dintre agenţi,
-efectuarea asupra unuia dintre agenţi a două cercetări disciplinare cu încălcarea dispoziţiilor legale,
– sancţionarea abuzivă a unuia dintre agenţi cu diminuarea salariului cu 10 % pentru o perioadă de 3 luni, în condiţiile în care obiectul cercetării prealabile care s-a finalizat cu măsura menţionată anterior era acelaşi cu cel al unui dosar penal, în care procurorii au dispus, ulterior soluţionării cercetării prealabile, soluţia clasării constatând că faptele reţinute în sarcina agentului nu există,
– detaşarea nelegală la un post de poliţie situat la distanţă mare de locul de muncă, de la acea dată, şi apoi efectuarea de presiuni pentru acceptarea mutării definitive a aceluiaşi agent de poliţie de la postul de poliţie pe raza căruia oamenii de afaceri îşi desfăşurau activitatea
”Totodată, în scopul intimidării, inculpatul N.C.G. i-ar fi urmărit, supravegheat, fotografiat/filmat fără drept şi fără vreun interes legitim, pe cei doi agenţi de poliţie atât la domiciliu, la locul de muncă, cât şi în alte locuri pe care aceştia le-au frecventat. În contextul de mai sus, inculpaţii Ş.I., F.M.I., şi N.C.G., i-ar fi promis unei persoane (martor în cauză) suma de 5.000 euro pentru a-şi trafica o presupusă influenţă pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor funcţionari din conducerea I.G.P.R., şi că-i va determina pe aceştia să-l transfere pe celălalt agent într-o altă subunitate de poliţie”, a mai transmis DNA.
Instituţia a menţionat că se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More