International

Şeful NATO îi cheamă pe europeni să mărească producţia de arme

Secretarul general al NATO i-a chemat pe europeni să-şi mărească producţia de arme pentru a creşte livrările către Ucraina şi preveni o confruntare cu Moscova “care ar putea dura zeci de ani”, într-un interviu acordat sâmbătă presei germane şi citat de France Presse.

La mai puţin de o săptămână înainte de reuniunea miniştrilor apărării din NATO la Bruxelles pe 15-16 februarie, Jens Stoltenberg a insistat că “trebuie să ne reconstruim şi să dezvoltăm mai rapid baza industrială, pentru a creşte livrările către Ucraina şi a reconstitui propriile stocuri”.

“Aceasta înseamnă trecerea de la producţia lentă în timp de pace la producţia rapidă de perioadă de conflict”, a declarat Stoltenberg ziarului duminical german Welt am Sonntag, conform Agerpres.

“Nu există nicio ameninţare militară iminentă împotriva unui aliat” din NATO. “În acelaşi timp, Kremlinul rosteşte în mod regulat ameninţări la adresa unor ţări NATO”, a remarcat Stoltenberg.

Subliniind că invazia Ucrainei de către Rusia în urmă cu aproape doi ani a arătat că “pacea în Europa nu este dobândită”, el a insistat asupra importanţei protejării ţărilor Alianţei.

“Atât timp cât investim în securitatea noastră şi rămânem uniţi, vom continua să descurajăm agresiunea”, a spus el.

“NATO nu caută război cu Rusia, dar trebuie să ne pregătim pentru o confruntare care ar putea dura zeci de ani”, a avertizat el. (Agerpres)

Articole recente

Estonia se pregătește pentru o posibilă reducere a trupelor americane în Europa

Țările europene care se învecinează cu Rusia ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea ca…

3 ore ago

Trump se pregătește în liniște să călătorească luna viitoare în Coreea de Sud, unde s-ar putea întâlni cu liderul Chinei – CNN

Președintele Donald Trump și principalii săi consilieri se pregătesc în liniște să călătorească în Coreea…

3 ore ago

Dronele ucrainene ar fi lovit rafinăria de petrol Ilsky din Krasnodar Krai, Rusia (Kiev Independent)

Dronele ucrainene ar fi lovit o rafinărie importantă de petrol din regiunea rusă Krasnodar Krai…

3 ore ago

Atacurile rusești asupra Kievului au provocat moartea a cel puțin 3 persoane, clădirea guvernului fiind lovită

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că atacul de duminică dimineață a provocat incendii la…

3 ore ago

„Valul de COVID din vară” provoacă panică în California; se recomandă purtarea măștilor

Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More