Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPeter Carlsson/ Sursa foto: northvolt.com
Există un oarecare declin în tendinţa adoptării vehiculelor electrice (EV), dar obiectivele de dezvoltare a automobilelor electrificate rămân în vigoare, a afirmat, luni, directorul general al Northvolt, Peter Carlsson, cu ocazia demarării construcţiei unei noi fabrici de baterii a grupului suedez în Germania, transmit DPA şi Reuters, potrivit Agerpres.
Uzina Northvolt din Heide, landul Schleswig-Holstein, ar urma să producă celule de baterii prietenoase cu mediul pentru un milion de vehicule electrice pe an.
“Vedem astăzi nişte nori pe cer, vedem un oarecare declin în tendinţa adoptării vehiculelor electrice, dar cred că, atunci când facem un pas înapoi şi ne uităm la tranziţie, tendinţele majore şi schimbările se menţin”, a declarat Peter Carlsson.
Acesta a adăugat: “Faptul că trecem de la motoarele cu combustie internă la EV se întâmplă fără îndoială”.
În ianuarie, Comisia Europeană a aprobat planurile Germaniei de a acorda ajutoare de stat, în valoare de 902 milioane de euro, pentru a susţine Northvolt în vederea construirii unei uzine de baterii pentru automobile electrice în Germania, un proiect care, în lipsa subvenţiilor, risca să fie mutat în SUA.
Grupul suedez intenţionează să investească în Germania 4,5 miliarde de euro la noua unitate, producţia urmând să înceapă în 2026. Investiţia Northvolt va crea 3.000 de locuri de muncă directe în Heide şi mii de locuri de muncă indirecte în industria auto şi sectorul serviciilor din regiune.
Proiectul este extrem de important pentru tranziţia din domeniul transporturilor, într-o regiune celebră pentru potenţialul energiei eoliene, care vrea să devină un hub pentru energia verde, datorită facilităţilor de cercetare existente în zonă.
De asemenea, există planuri pentru o uzină de reciclare a bateriilor vechi.
Northvolt este una dintre principalele speranţe europene în materie de baterii pentru automobilele electrice, într-un moment în care bătrânul continent încearcă să recupereze o parte din întârzierea sa în această producţie indispensabilă pentru tranziţia industriei auto.
Fostul preşedinte Traian Băsescu, afirmă, referindu-se la alegerile parlamentare din 28 septembrie, din Republica Moldova,…
Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…
Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…
O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…
Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat sâmbătă seara, într-o postare pe X, că drona interceptată de…
O dronă ucraineană s-a prăbuşit sâmbătă peste unul dintre cele mai mari complexe de rafinare…
This website uses cookies.
Read More