Sistemul multilateral s-a schimbat în mod fundamental şi ţările trebuie să se uite spre viitor pentru a stabili cum va fi reformat sistemul comercial global, a afirmat Ngozi Okonjo-Iweala, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), transmite Reuters.
“Ordinea mondială şi sistemul multilateral pe care îl ştiam s-a schimbat în mod fundamental. Nu-l vom recupera … Trebuie să ne uităm către viitor”, le-a spus şeful OMC delegaţilor la deschiderea celei de-a 14-a conferinţe ministeriale a Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Reuniunea are loc în Yaounde, Camerun, în perioada 26 – 29 martie.
Deşi 72% din comerţul global încă se desfăşoară conform reglementărilor OMC, iar creşterea comerţului legată de inteligenţa artificială (AI) oferă o rază de lumină, sistemul comercial mondial se confruntă cu incertitudini majore din cauza conflictului din Orientul Mijlociu şi a impactului taxelor vamale americane asupra ţărilor din întreaga lume, a explicat Okonjo-Iweala.
Oficialul a prezentat o listă cu problemele cu care se confruntă OMC, inclusiv paralizarea activităţii organului de soluţionare a litigiilor şi transparenţa în notificarea folosirii subvenţiilor.
Doar 64 de membri au notificat la OMC folosirea subvenţiilor în 2025, ceea ce înseamnă că 102 nu au făcut-o, a declarat Okonjo-Iweala.
Oficialul a adăugat: “Lipsa transparenţei duce la lipsa încrederii şi alimentează suspiciunile privind comportamentele incorecte şi anticoncurenţiale. Aceasta contribuie “la cercul vicios” al lipsei de încredere care-i opreşte pe membri să fie de acord cu noile reforme şi reglementări”.