International

Şeful Pentagonului a discutat cu ministrul israelian al Apărării opţiuni pentru dezescaladarea conflictului în Gaza şi Liban

Şeful Pentagonului, Lloyd Austin, a avut o conversaţie cu ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, despre operaţiunile militare israeliene în Fâşia Gaza şi Liban, discutând despre “oportunităţile pentru o detensionare regională”, informează marţi EFE, potrivit Agerpres.

“Secretarul Austin a reiterat angajamentul Statelor Unite faţă de un acord diplomatic în Liban care să le permită civililor libanezi şi israelieni să se întoarcă în siguranţă la casele lor de ambele părţi ale graniţei, precum şi un acord pentru eliberarea ostaticilor şi încetarea focului în Gaza”, se arată într-un comunicat al Pentagonului dat publicităţii luni seara.

În cadrul conversaţiei, Lloyd Austin a reiterat “sprijinul neclintit” al Washingtonului pentru apărarea Israelului şi a subliniat că SUA “sunt bine poziţionate pentru a-şi apăra personalul, aliaţii şi partenerii împotriva atacurilor din partea Iranului şi a partenerilor şi forţelor proxy susţinuţi de Iran”.

Această discuţie a avut loc în aceeaşi zi în care premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat că ar fi dispus să accepte un armistiţiu de două zile în Fâşia Gaza în schimbul eliberării a patru ostatici dacă va primi o astfel de propunere din partea mediatorilor care desfăşoară negocieri la Doha.

Principala propunere aflată pe masă a fost anunţată duminică de preşedintele Egiptului, Abdel Fattah al Sisi. El a propus o încetare a focului de 48 de ore pentru eliberarea a patru ostatici israelieni şi “reconstruirea încrederii între mediatori şi Israel”.

Şeful Mossad-ului, David Barnea, s-a întors luni în Israel din Qatar, unde a avut întrevederi cu şeful CIA, William Burns, şi premierul Qatarului, Mohamed bin Abderrahman, care acţionează ca interlocutor pentru Hamas, în contextul în care grupul islamist palestinian nu participă direct la negocieri.

După asasinarea liderului Hamas, Yahya Sinwar, mediatorii – în special SUA, dar şi ţări precum China, principalul partener economic al Iranului – au cerut să se profite de ocazie pentru convenirea unui armistiţiu în Gaza, în timp ce Hezbollah şi-a reiterat angajamentul de a-şi opri atacurile împotriva Israelului odată ce războiul din enclava palestiniană devastată se încheie.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

6 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

6 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

8 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

8 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

9 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More