Update articol:

Şeful Pentagonului îşi cere scuze pentru eroarea armatei americane de la Kabul, soldată cu victime civile

Lloyd Austin/ Sursa foto: defense.gov Lloyd Austin/ Sursa foto: defense.gov

Ministrul american al apărării, Lloyd Austin, a prezentat vineri scuze pentru eroarea forţelor americane de la Kabul, produsă cu puţin timp înaintea retragerii şi în urma căreia şi-au pierdut viaţa zece civili, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Ofer cele mai profunde condoleanţe rudelor supravieţuitoare ale celor care au fost ucişi”, a declarat, într-un comunicat, şeful Pentagonului, care a recunoscut că bărbatul vizat era “doar o victimă nevinovată, la fel ca celelalte persoane ucise în mod tragic”.

“Ne cerem scuze şi vom face tot posibilul să învăţăm din această greşeală oribilă”, a adăugat el.

Tot vineri, un general american a recunoscut că atacul cu dronă din 29 august de la Kabul, care a ucis zece civili, printre care până la şapte copii, a fost “o greşeală tragică”.

“Nicio armată nu lucrează la fel de mult ca a noastră pentru a evita victimele civile. Când avem motive să credem că am luat vieţi nevinovate investigăm şi, dacă acest lucru este adevărat, îl recunoaştem”, a declarat generalul Kenneth McKenzie, şeful forţelor americane în Afganistan.

“Este puţin probabil ca vehiculul şi cei care au murit să fi avut legături cu gruparea jihadistă Stat Islamic-Khorasan (ISIS-K) sau să reprezinte “o ameninţare directă pentru forţele SUA”, a declarat presei generalul Kenneth McKenzie.

BVB | Știri BVB

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (03/10/2025)

Anunt privind selectia membrilor Directoratului - CEO si CFO

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (03/10/2025)

Convocare AGAE in data de 12/13.11.2025

TERAPLAST SA (TRP) (03/10/2025)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 26.09.2025

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (03/10/2025)

Informare referitoare la comentarii media