International

Şeful Renault cere flexibilitate în calendarul tranziţiei europene la automobilele electrice

Directorul general de la Renault, Luca De Meo, şi-a exprimat unele îndoieli cu privire la intervalul de timp pentru tranziţia la vehiculele electrice în Europa, adăugând că producătorul auto trebuie să diminueze costurile dacă vrea să îşi atingă obiectivele în domeniul automobilelor electrice, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Tranziţia la vehiculele electrice joacă un rol crucial în reducerea emisiilor globale de carbon iar ritmul în care va avea loc această tranziţie va restructura industria auto.

Cu prilejul recentelor alegeri europene, care au avut loc într-un moment de cerere slabă pentru vehiculele electrice, au fost lansate din ce în ce mai multe apeluri pentru a renunţa la decizia UE de a interzice vânzările de automobile cu motoare pe combustie din 2035, decizie care urmează să fie revizuită în 2026.

“Avem nevoie de puţin mai multă flexibilitate cu privire la calendar. Cu toate acestea, ar fi o eroare strategică să abandonăm pur şi simplu obiectivul din cauza actualei încetiniri a pieţei”, a spus Luca De Meo în comentariile publicate luni de cotidianul financiar Les Echos.

Întrebat despre ambiţia Renault de a trece 100% din producţia sa europeană de automobile la vehicule electrice, în contextul pieţei interne slabe, De Meo a spus: “adevărul este că nu suntem încă pe traiectoria adecvată pentru a ajunge la 100% automobile electrice în 2035. Acesta este adevărul. Dacă clienţii nu ne urmează, suntem cu toţii responsabili. Trebuie să reducem costurile”.

Sectorul auto s-a confruntat cu diferite provocări, precum incertitudinea cadrului de reglementare şi concurenţa venită din China, care se adaugă crizei costului vieţii pe pieţele interne, ceea ce a avut un impact în tranziţia la vehiculele electrice.

Vânzările globale de automobile electrice au crescut cu 35% în 2023 dar au scăzut în 2024. Totuşi, în luna iunie a acestui an, vânzările de autoturisme noi în UE au crescut cu 4,3% în ritm anual, până la cel mai ridicat nivel de după luna iulie 2019, în timp ce înmatriculările de automobile pe baterie au scăzut uşor.

Articole recente

Canada ”intenţionează” să recunoască Palestina la ONU, în septembrie, anunţă premierul Mark Carney

Canada ”are intenţia” să recunoască Palestina ca stat la Adunarea Generală a ONU, în septembrie,…

o oră ago

Şedinţă de guvern – stabilirea mecanismului naţional privind decizia reintroducerii controalelor la frontierele interne, pe agendă

Guvernul va aproba în şedinţa de joi un proiect de hotărâre pentru stabilirea mecanismului naţional…

o oră ago

Ucraina: Kievul promite că va “corecta” legea anticorupţie extrem de criticată

Ucraina va "corecta" o lege care revocă independenţa organismelor anticorupţie, lege care a stârnit un…

o oră ago

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More