International

Şeful Renault: Sectorul auto s-ar putea confrunta cu amenzi masive, în urma încetinirii vânzărilor EV

Industria auto din Europa s-ar putea confrunta cu amenzi de 15 miliarde de euro pentru emisiile de carbon, în urma încetinirii cererii pentru vehiculele electrice (EV), a avertizat directorul general al Renault, Luca de Meo, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În 2025, producătorii auto se vor confrunta în UE cu obiective mai dure privind emisiile de CO2 deoarece plafonul pentru emisiile medii rezultate în urma vânzărilor de vehicule noi scade la 94 grame/km, de la 116 grame/km în 2024, a declarat şeful grupului auto francez la postul de radio France Inter.

“Ritmul majorării cererii pentru vehiculele electrice este la jumătate faţă de ceea ce avem nevoie pentru îndeplinirea obiectivelor care să ne permită să nu plătim amenzi în sectorul auto”, a afirmat Luca de Meo, care este şi preşedintele Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Depăşirea limitelor de CO2 ar putea duce la amenzi în valoare de 95 de euro pentru fiecare CO2 gram/km în plus înmulţit cu numărul de vehicule vândute. În aceste condiţii, marii producători auto s-ar putea confrunta cu amenzi de sute de milioane de euro.

“Toţi vorbesc despre 2035, în zece ani, dar ar trebui să discutăm despre 2025, deoarece ne confruntăm deja cu dificultăţi. Trebuie să ni se acorde puţină flexibilitate. Este extrem de periculos să stabilim termene limită şi amenzi fără a putea să le facem mai flexibile”, a explicat şeful Renault.

Şi în iulie Luca De Meo şi-a exprimat unele îndoieli cu privire la intervalul de timp pentru tranziţia la vehiculele electrice în Europa, adăugând că producătorul auto trebuie să diminueze costurile dacă vrea să îşi atingă obiectivele în domeniul EV.

Tranziţia la vehiculele electrice joacă un rol crucial în reducerea emisiilor globale de carbon, iar ritmul în care va avea loc această tranziţie va restructura industria auto.

Cu prilejul recentelor alegeri europene, care au avut loc într-un moment de cerere slabă pentru vehiculele electrice, au fost lansate din ce în ce mai multe apeluri pentru a renunţa la decizia UE de a interzice vânzările de automobile cu motoare pe combustie din 2035, decizie care urmează să fie revizuită în 2026.

“Avem nevoie de puţin mai multă flexibilitate cu privire la calendar. Cu toate acestea, ar fi o eroare strategică să abandonăm pur şi simplu obiectivul din cauza actualei încetiniri a pieţei”, declara în iulie Luca de Meo.

Întrebat despre ambiţia Renault de a trece 100% din producţia sa europeană la automobile la vehicule electrice, în contextul pieţei interne slabe, oficialul a spus: “Adevărul este că nu suntem încă pe traiectoria adecvată pentru a ajunge la 100% automobile electrice în 2035. Acesta este adevărul. Dacă clienţii nu ne urmează, suntem cu toţii responsabili. Trebuie să reducem costurile”.

Sectorul auto s-a confruntat cu diferite provocări, precum incertitudinea cadrului de reglementare şi concurenţa venită din China, care se adaugă crizei costului vieţii pe pieţele interne, ceea ce a avut un impact în tranziţia la vehiculele electrice.

Articole recente

Gaza: Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în septembrie dacă Israelul nu va lua măsuri ‘substanţiale’, declară Starmer

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat marţi că Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în…

8 ore ago

Dacă Rusia nu va înceta în zece zile războiul în Ucraina, vom impune sancţiuni, spune Trump

Preşedintele american Donald Trump a prevenit marţi că ultimatul dat omologului său rus Vladimir Putin…

8 ore ago

Fico: Marea Britanie a plătit activiști pentru a influența alegerile din Slovacia în 2023; vom solicita explicații

Prim-ministrul slovac Robert Fico (Smer-SD) a declarat marți că Ministerul de Externe britanic (Foreign Office)…

9 ore ago

Bujduveanu: Transferul unei parcele din Piața Revoluției la MAI, retras de pe ordinea de zi a CGMB

Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat că retrage proiectul privind transferul unei suprafețe…

9 ore ago

Atac cibernetic declarat împotriva Naval Group: Constructorul de nave de război denunţă o “tentativă de destabilizare”

Constructorul de nave şi submarine francez Naval Group a fost, se pare, vizat de un…

9 ore ago

ANRE declanșează acțiuni de control privind plata compensațiilor către consumatori pentru nerespectarea indicatorilor de performanță

ANRE a dispus inițierea unei acțiuni de control la operatorii de distribuție concesionari, în ceea…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More