International

Şeful Rosatom susţine că e posibil ca unul din turnurile de răcire ale centralei de la Zaporojie să necesite înlocuirea

Şeful companiei ruse de energie nucleară Rosatom a declarat luni că unul dintre turnurile de răcire ale centralei nucleare de la Zaporojie ar putea necesita înlocuirea în urma incendiului declanşat duminică seară, relatează agenţiile ruse de ştiri RIA şi Interfax, preluate de Reuters, potrivit Agerpres.

Şeful Rosatom, Aleksei Lihacev, a declarat că incendiul a durat circa trei ore şi că a provocat “pagube foarte serioase” la turnurile de răcire.

El a afirmat, fără a furniza probe în acest sens, că incendiul a fost provocat de două lovituri ale dronelor ucrainene. Este neclar dacă pagubele sunt remediabile sau dacă unul dintre turnuri ar putea necesita înlocuirea, a adăugat Lihacev, potrivit Interfax.

Compania ucraineană de energie atomică Energoatom a precizat într-un comunicat că unul dintre turnurile de răcire şi alte echipamente au fost avariate.

Într-un comunicat, Asociaţia Internaţională pentru Energie Atomică cere “acces imediat” la zona afectată “pentru a evalua pagubele” şi “a stabili cauza posibilă a acestui eveniment”.

Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a făcut apel, în plus, la “încetarea” unor astfel de “atacuri iresponsabile care (…) sporesc pericolul unui accident nuclear”.

“Orice incendiu în sit sau în împrejurimi implică riscul unei propagări la instalaţiile esenţiale pentru securitate”, a reamintit el.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că a provocat incendiul, despre care susţine că a fost vizibil din oraşul Nikopol, controlat de Kiev. Incendiul s-a declanşat duminică, în jurul orei locale 20.00. AIEA susţine că nu există un impact asupra siguranţei nucleare a centralei de la Zaporojie.

Energoatom afirmă că o “neglijenţă” rusă sau o incendiere ar fi putut declanşa incendiul. Fără a furniza dovezi, Ucraina susţine că Rusia utilizează turnurile de răcire pentru a depozita echipament militar şi explozibili.

Pe de altă parte, purtătoarea de cuvânt a MAE rus a acuzat Kievul că încearcă în mod deliberat să distrugă centrala pentru a provoca “teroare nucleară”.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

4 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

4 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

5 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

5 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

6 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More