Update articol:

Şeful Rosneft: Propunerile UE de a plafona preţurile gazelor ruseşti sunt “de neimaginat”

Igor Sechin Igor Sechin/ Sursa foto: rosneft.com

Igor Sechin, şeful Rosneft, cel mai mare producător de petrol din Rusia, a declarat joi că propunerile Comisiei Europene de a plafona preţurile gazelor ruseşti sunt “de neimaginat”, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Vorbind la un forum internaţional care se desfăşoară la Baku, Sechin a afirmat că sancţiunile occidentale distrug dreptul comercial, în timp ce refuzul de a cumpăra hidrocarburi din Rusia duce “la un deficit de energie acut”, majorând inflaţia pe plan mondial.

Poziţia Arabiei Saudite pe piaţa petrolieră mondială este “rezonabilă” şi se bazează pe analizarea cererii şi ofertei, a apreciat Sechin.

Luna aceasta, grupul OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători de ţiţei) a decis reducerea livrărilor cu două milioane de barili pe zi (bpd), în pofida opoziţiei Statelor Unite, care vor un preţ mai scăzut al combustibililor.

Preţurile benzinei în Statele Unite au crescut după ce alianţa OPEC+, condusă de Arabia Saudită şi Rusia, a decis reducerea producţiei cu circa două milioane barili pe zi (mbz), ceea ce reprezintă cea mai mare reducere a ofertei de petrol începând din mai 2020.

Media preţurilor benzinei în SUA este în prezent de circa 3,87 dolari galonul (3,78 litri), un nivel ridicat, dar sub creşterea record de 5,02 dolari galonul din iunie, conform Asociaţiei Automobilistice Americane.

BVB | Știri BVB
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (02/02/2026)

Modificare in Componenta Consiliului de Administratie

AGRICOVER HOLDING- Bonds 2026 (AGV26E) (02/02/2026)

Rambursare principal si plata dobanda

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (02/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (02/02/2026)

Autorizare A.S.F. reducere capital social

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (02/02/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie