Categories: Fără categorie

Şeful UniCredit, sceptic că vor fi accelerate fuziunile bancare în urma pandemiei

UniCredit SpA nu este interesată de fuziuni şi este neclar dacă criza provocată de pandemia de coronavirus (COVID-19) va stimula, în linii generale, consolidarea în sistemul bancar european, a afirmat directorul general al celei mai mari bănci italiene, Jean Pierre Mustier, într-un interviu acordat Euromoney, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Şeful UniCredit a respins recentele speculaţii din presă privind posibile fuziuni în care ar fi implicat grupul bancar italian, apreciind că acestea sunt “fantezii”.

“Am spus foarte clar: fără fuziuni şi achiziţii (M&A) la UniCredit”, a declarat Mustier.

Perspectiva creşterii creditelor neperformante pe fondul efectelor pandemiei şi o atitudine mai favorabilă faţă de M&A au sporit aşteptările că ar putea urma şi alte tranzacţii, după ce Intesa Sanpaolo a lansat o ofertă de preluare a rivalei UBI Banca.

Mustier, care în trecut a explorat posibile fuziuni transfrontaliere pentru UniCredit, a cerut prudenţă pe această temă şi a apreciat că impactul pandemiei asupra diferitelor bănci încă este neclar.

“Există multe incertitudini privind nivelul creditelor neperformante al diferitelor bănci… nu sunt sigur că pandemia va accelera fuziunile interne sau transfrontaliere”, a spus el.

Conform estimărilor analiştilor, băncile europene se vor confrunta în următorii trei ani cu pierderi de pe urma creditelor neperformante de până la 400 miliarde de euro.

Banca Centrală Europeană a anunţat că reduce cerinţele pentru fuziunile bancare din zona euro, sperând să încurajeze un val de consolidări într-un sector afectat de profitabilitatea scăzută şi de problemele nerezolvate rămase moştenire de la precedenta criză financiară.

Într-un ghid publicat luna aceasta, BCE a clarificat că entităţilor rezultate în urma fuziunii nu li se va cere capital suplimentar şi li se va permite să-şi utilizeze propriile modele contabile, precum şi evaluarea efectului negativ (“badwill”). Acestea erau unele dintre temerile prezentate de bancheri în ultimii ani când luau în calcul fuziuni şi achiziţii (M&A) în zona euro.

Şi Andrea Enria, preşedintele Consiliului de supervizare bancară din cadrul Băncii Centrale Europene, aprecia că actuala criză provocată de pandemie creează un context favorabil pentru fuziuni şi achiziţii (M&A) în rândul băncilor din zona euro, atât în privinţa tranzacţiilor interne, cât şi a celor transfrontaliere, în urma reducerii marjelor de profit.

“Pentru a avea o imagine mai clară a impactului crizei asupra bilanţurilor băncilor, efectuăm analize ale vulnerabilităţii, rezultatele urmând să fie publicate luna viitoare”, a explicat oficialul BCE. Acesta a apreciat că în contextul recesiunii, o înrăutăţire a situaţiei creditelor neperformante în rândul băncilor europene “este inevitabilă”, deşi în acest moment este dificil de evaluat în ce măsură sunt afectaţi creditorii.

Dar Mustier, care este şi preşedintele Federaţiei Bancare Europene (EBF), a apreciat că poziţia autorităţilor de reglementare faţă de M&A este neutră.

Şeful UniCredit a explicat că răscumpărările de acţiuni reprezintă un mod eficient de a recompensa “fără riscuri” acţionarii, după ce va fi ridicată interdicţia privind plata dividendelor şi răscumpărările de acţiuni şi a cerut autorităţilor de reglementare să prezinte previziuni pe termen mediu legate de această interdicţie.

Banca Centrală Europeană le-a cerut creditorilor din zona euro să omită plata dividendelor şi răscumpărările de acţiuni cel puţin până în octombrie şi să-şi folosească profiturile pentru a sprijini economia afectată de pandemie.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că recomandarea de a nu plăti dividende va fi reînnoită.

Grupul UniCredit este prezent în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale.

În România, grupul UniCredit este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

Articole recente

ANAF și „punctul orb” al cripto: De ce România are nevoie de reguli clare, evaluare corectă a riscurilor și reformă fiscală (Sorin Niță)

Autor: Sorin Cristian Niță, Asist. Univ. Dr., Academia de Studii Economice — un policy brief…

12 minute ago

Victor Ponta: Povestea lui Boloș este o mare ipocrizie și o fugă de răspundere

În România, prim-ministrul nu poate aloca niciun ban public, nu poate face nicio cheltuială și…

o oră ago

OMV Petrom anunță al doilea contract de servicii de Market Making pentru Emitent încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional AG

În vederea susținerii lichidității acțiunilor sale listate, OMV Petrom a încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional…

2 ore ago

Acordul cu Mercosur nu oferă garanţii serioase pentru fermierii din UE, afirmă Daniel Buda

România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu…

2 ore ago

Franța: Protestele „Blocați totul” amenință să blocheze transportul și alte servicii în întreaga țară

Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…

3 ore ago

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More