Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzpixabay.com
200.000 de teste PCR şi un milion de teste rapide vor ajunge curând la UNIFARM din Coreea de Sud, a declarat Adrian Ionel, șeful UNIFARM, care spune că testele vor ajunge pentru cel puţin două luni, potrivit Mediafax.
“Singurul loc în care vor ajunge este depozitul UNIFARM de unde vor fi distribuite către toate unităţile care folosesc acest tip de diagnoză. Spitalele de boli infecţioase sunt în primul val, urmând ca în al doilea val, dacă depăşim un anumit număr de pacienţi să fie cuprinse şi alte unităţi medicale convertite în unităţi de tratament al Covid”, a declarat Adrian Ionel, potrivit stiripesurse.ro.
Directorul UNIFARM a spus că deja alte transporturi cu mănuşi sterile, măşti, bonete, alcool sanitar, combinezoane şi dezinfectante au plecat spre mai multe unităţi sanitare din ţară.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…
Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…
Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…
Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…
This website uses cookies.
Read More