Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: wizzair.com
Directorul general al Wizz Air, Jozsef Varadi, a afirmat joi pentru Reuters că în trimestrul patru din 2022 cererea pare “destul de solidă”, pasagerii nefiind afectaţi de majorarea inflaţiei şi temerile privind o recesiune globală.
Presiunile asupra lanţurilor europene de aprovizionare din domeniul aviaţiei, care au cauzat întârzieri şi anulări de zboruri în această vară, arată semne de atenuare.
În trimestrul doi din 2022, pierderile operaţionale au urcat la 285 milioane de euro, de la 109 milioane de euro în perioada similară din 2021, a anunţat recent operatorul aerian listat la Bursa de la Londra.
Calendarul de vară al Wizz Air a fost redus cu 5% faţă de nivelul de dinaintea pandemiei, pentru sporirea rezilienţei, potrivit Agerpres.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…
Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…
Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…
Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…
This website uses cookies.
Read More