Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzDecoraţiile nu mai pot fi conferite cetăţenilor pentru care există o hotărâre judecătorească definitivă prin care se constată că au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii şi au desfăşurat activităţi de poliţie politică, prevede un amendament al senatorului UDMR Cseke Attila la proiectul pentru modificarea şi completarea Legii nr.29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, adoptat luni de Senat.
De asemenea, modificarea legislativă prevede şi că nu li se pot conferi decoraţii cetăţenilor condamnaţi prin hotărâre judecătorească definitivă la pedeapsa privativă de libertate, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea de drept sau reabilitarea judecătorească.
Potrivit expunerii de motive, proiectul iniţiat de deputaţi PNL, PSD şi ai minorităţilor a apărut ca urmare a necesităţii de a reglementare cu claritate a condiţiilor în care cetăţenii pot primi aceste distincţii ale statului român.
Această completare este necesară “pentru definirea clară şi precisă a standardelor pe care cetăţenii trebuie să le îndeplinească pentru a fi onoraţi cu decoraţii de către statul român”, se precizează în expunerea de motive.
Senatul este prima Cameră legislativă sesizată.
Plenul comun al Parlamentului a început, duminică, dezbaterea celei de-a treia moţiuni de cenzură la…
Moțiunea de cenzură "Opriți politizarea companiilor publice. Opriți batjocorirea proprietății statului!' a fost respinsă, duminică,…
Preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a afirmat, duminică, în Plenul Parlamentului, că PSD nu…
Plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului a început, duminică, dezbaterea celei de-a doua…
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a afirmat duminica aceasta că fraudarea ajutoarelor agricole europene constituie "o…
India a decis să prelungească suspendarea taxelor de import pentru bumbac până la sfârşitul anului,…
This website uses cookies.
Read More