Energie

Senat: Marţi va fi convocat plenul în sesiune extraordinară pentru OUG referitoare la debranşarea/deconectarea rău-platnicilor la gaze/energie electrică

Biroul permanent al Senatului va convoca, marţi, plenul în sesiune extraordinară pentru o informare privind adoptarea de către Guvern, pe 5 august, în vacanţa parlamentară, a OUG 84/2021 prin care se abrogă prevederi referitoare la debranşarea/deconectarea clienţilor rău-platnici la gaze naturale şi energie electrică, potrivit Agerpres.

Prin ordonanţă de urgenţă se abrogă articolul 72, alineat 1, din OUG 70/2020, prevedere care stabileşte că pe perioada stării de alertă operatorii de transport şi distribuţie energie electrică şi gaze naturale asigură continuitatea furnizării serviciilor, iar în situaţia în care este incident un motiv de debranşare/deconectare, amână efectuarea acestei operaţiuni până la încetarea stării de alertă.

OUG 84/2021 are drept scop abrogarea prevederilor articolului 72, alineat (1) din OUG 70/2020, în vederea revenirii la prevederile legislative anterioare intrării în vigoare a OUG 70/2020, care permit – în condiţii contractuale reglementate – deconectarea clienţilor finali rău-platnici.

Actul normativ al Guvernului prevede includerea unei perioade de tranziţie de 90 de zile, în timpul căreia clienţii finali care au beneficiat de prevederile articolului 72, alineat (1) ale OUG nr. 70/2020 nu pot fi deconectaţi pentru debitele restante aferente perioadei de aplicabilitate ale respectivelor prevederi, aceştia având posibilitatea să identifice, împreună cu prestatorii de servicii din domeniile energie electrică şi/sau gaze naturale şi în funcţie de situaţia proprie, soluţii pentru achitarea debitelor restante.

“Riscurile asociate imposibilităţii de deconectare/debranşare în caz de neplată şi consecinţele suportării de către operatorii implicaţi în alimentare a costurilor asociate furnizării de energie electrică sau gaze naturale au un impact negativ la nivelul întregii economii naţionale”, se arată în expunerea de motive a OUG 84/202.

Conform cifrelor prezentate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, Asociaţia Furnizorilor de energie electrică din România şi Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din România, numărul clienţilor finali casnici şi noncasnici de energie electrica şi gaze naturale care nu au achitat contravaloarea consumului de energie electrică şi de gaze naturale înregistrat în perioada vizată de amânarea debranşărilor a ajuns la circa 209.000, cu un cuantum al debitelor restante de circa 249 milioane lei la sfârşitul lunii mai, iar numărul clienţilor care nu şi-au achitat facturile de energie electrică şi nu au putut fi deconectaţi este de circa 173.000 la finalul lunii iunie.

Senatul este prima cameră sesizată cu proiectul de lege privind aprobarea OUG 84/2021 pentru abrogarea art.72 alin.(1) din OUG 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2.

Potrivit articolului 115 din Constituţie, o ordonanţă de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă sesizată, Senatul în acest caz, şi după publicarea ei în Monitorul Oficial. Camerele Parlamentului, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

10 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

10 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

10 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

11 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

11 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More