Update articol:

Senat: Moțiunea simplă privind Acordul Mercosur – respinsă

Senat: Moțiunea simplă privind Acordul Mercosur – respinsă
 - poza 1

Senatorii au respins, luni, moțiunea simplă privind Acordul Mercosur.

S-au înregistrat 38 de voturi pentru, 52 împotrivă și 25 de abțineri.

Votul a fost secret, electronic.

Ministrul vizat de moţiunea simplă, Oana Ţoiu, nu a fost prezentă la dezbateri, fiind plecată într-o vizită de lucru, la Londra.

Poziţia Guvernului a fost prezentată de ministrul Economiei, Irineu Darău, de la USR, însă la dezbateri a fost prezent şi premierul Ilie Bolojan.

Premierul a transmis, în plenul Senatului, că semnatarii fac prin această moţiune ceea ce fac de ani de zile, şi anume sădesc spaime în rândul celor care nu ştiu detaliile, el precizând că ori nu înţeleg nimic, ori o fac cu bună ştiinţă, potrivit news.ro.

Moţiunea Opoziţiei a avut ca temă „Acordul UE-Mercosur: cum se angajează România într-un acord strategic major prin mandat clandestin, fără analiză şi împotriva propriilor interese”, iniţiată de grupul Pace – Întâi România şi de Alianţa pentru Unirea Românilor, fiind semnată de senatorii Petrişor Peiu şi Ninel Peia. Autorii moţiunii susţinea că „poziţionarea Guvernului” relevă „mari deficienţe în ceea ce priveşte conştientizarea consecinţelor asumate prin acordul UE-Mercosur”. „Susţinerea acordului UE-Mercosur a driblat dezbaterea parlamentară”, precizează iniţiatorii.

BVB | Știri BVB
Electro-Alfa International S.A. (EAI) (09/02/2026)

Notificare Swiss Capital - Alocare si pretul pentru oferta publica primara initiala de vanzare actiuni Electro-Alfa International SA

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (09/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (09/02/2026)

Raportul de audit intern intocmit la cererea actionarilor

AAGES S.A. (AAG) (09/02/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 02-06 februarie 2026

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (09/02/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 05.02.2026 - 06.02.2026