Energie

Senat: Ordonanţa privind energia, adoptată; preţ plafonat şi pentru Metrorex, biserici şi farmacii

Senatul a adoptat marţi OUG 119/2022 privind plafonarea şi compensarea preţurilor la energie electrică, fiind lărgită lista celor care beneficiază de preţ plafonat pentru consumul realizat până la 31 august 2023.

Au fost înregistrate 84 de voturi “pentru” şi 36 de abţineri.

Potrivit ordonanţei, preţul final facturat de către furnizorii de energie electrică este de maximum 0,68 lei/kWh, inclusiv TVA, pentru clienţii casnici al căror consum mediu lunar este cuprins între 0 – 100 KWh şi maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar este de maximum 255 kWh.

Preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este de maximum 0,31 lei/kWh în cazul clienţilor casnici şi maximum 0,37 lei/kWh pentru clienţii noncasnici.

Potrivit amendamentelor adoptate de Senat, printre beneficiarii din mediul economic şi din instituţiile publice pentru care energia electrică se facturează cu maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar, se numără întreprinderile mici şi mijlocii, operatorii ce prestează/furnizează serviciile de utilităţi publice, inclusiv Metrorex SA, operatorii economici din domeniul industriei alimentare, parcurile ştiinţifice şi tehnologice, întreprinderile publice care administrează sau gestionează investiţii în domeniul sportului, administratorii parcurilor industriale, producătorii şi distribuitorii de medicamente, farmaciile care utilizează lanţ de frig, lăcaşurile cultelor recunoscute oficial în România, potrivit Agerpres.

Ordonanţa va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Articole recente

Ministerul britanic de Externe îl convoacă pe ambasadorul rus în legătură cu incidentele cu drone din Polonia și România

„Marea Britanie este solidară cu Polonia, România, Ucraina și aliații noștri din NATO în condamnarea…

o oră ago

Donald Tusk: Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa) și Belweder

Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…

o oră ago

Primarul municipiului Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic, din anul 2003

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…

2 ore ago

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More