Categories: Fără categorie

Senat: Proiect privind modificarea Legii societăţilor comerciale, reexaminat la cererea preşedintelui

Senatul a reexaminat, în şedinţa plenului de miercuri, la cererea preşedintelui Klaus Iohannis, un proiect de modificare a Legii societăţilor comerciale 31/1990, menţinând simplificarea procedurilor şi condiţiilor de înregistrare a sediului social şi eliminarea restricţiei pentru persoanele fizice şi juridice de a nu fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată.

În şedinţa Senatului, desfăşurată prin mijloace electronice, s-au exprimat 102 de voturi “pentru” şi 28 de abţineri pentru forma adoptată iniţial, cu un singur amendament.

Proiectul iniţiat de deputatul USR Claudiu Năsui şi sprijinit de mai mulţi parlamentari USR, PNL, PSD şi ALDE a fost adoptat de Camera Deputaţilor pe 18 decembrie 2019 în calitate de for decizional, iar pe 16 ianuarie preşedintele Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea.

“Legea pentru modificarea şi completarea Legii societăţilor nr. 31/1990 elimină unele interdicţii sau limitări referitoare la înfiinţarea şi funcţionarea societăţilor comerciale. Deşi intervenţiile legislative se pot înscrie în obiectivul reducerii sarcinilor administrative şi stimulării antreprenoriatului, considerăm că unele dispoziţii ale legii supuse reexaminării pot genera anumite riscuri din perspectiva necesităţii asigurării transparenţei şi concurenţei loiale pe piaţă, precum şi a consolidării luptei împotriva evaziunii fiscale”, explica Iohannis, în cererea de reexaminare, potrivit Agerpres.

Potrivit unui amendament adoptat în comisia raportoare şi însuşit de plen nu mai este necesară la autentificare declaraţia pe propria răspundere privind deţinerea calităţii de asociat unic într-o singură societate cu răspundere limitată.

Unica modificare adusă actului normativ este la articolul 17 care prevede, după reexaminare, în primul alineat, că “la autentificarea actului constitutiv (…) la darea de dată certă a acestuia se va prezenta dovada eliberată de Oficiul Registrului Comerţului privind disponibilitatea şi rezervarea firmei”.

Majoritatea senatorilor s-au pronunţat pentru adoptarea proiectului în forma trimisă iniţial la promulgare cu adăugarea amendamentului formulat, la reexaminare, în comisia raportoare.

Liderul grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu, a menţionat că proiectul “nu a fost şlefuit” nici la reexaminare, motiv pentru care liberali s-au abţinut la vot.

Preşedintele interimar al Senatului, Titus Corlăţean, a condus reuniunea din sala de plen, unde a fost asistat de secretarii George Dircă şi Marian Pavel, ceilalţi parlamentari lucrând de la distanţă.

Cererea de reexaminare va fi analizată şi de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. 

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

5 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

6 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

6 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More