Politica

Senatorii au respins ordonanţa menită să corecteze impactul OUG 114/2018

Senatorii au respins, luni, OUG 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Cu 69 de voturi “pentru”, 44 “împotrivă” şi trei abţineri, senatorii au respins adoptarea proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

PSD a susţinut că a votat în “favoarea oamenilor”.

“Sigur, aţi mascat îngheţarea salariilor demnitarilor, dar acolo, mai jos, aţi băgat asta, politica pe care o faceţi de când sunteţi la guvernare. Toate ordonanţele de urgenţă sunt în favoarea sistemului financiar bancar, a corporaţiilor şi împotriva oamenilor. Asta vă defineşte, şi anume capitalismul de pradă. Asta faceţi cu această ordonanţă. Ştim foarte bine ce am votat, am votat în favoarea oamenilor”, a afirmat senatorul Daniel Zamfir (PSD), citat de Agerpres.

Senatorul Daniel Ţapu Nazare (PNL) a motivat votul împotriva respingerii ordonanţei, scoţând în evidenţă efectele pe care votul din Senat le va provoca în viaţa economică şi socială.

“OUG 1/2020 nu făcea decât să corecteze nişte efecte dezastruoase pentru economie pe care OUG 114, dată de guvernul PSD, le-a produs. Să înţeleg că astăzi aţi votat pentru reintroducerea supra-accizei la combustibil (…), aţi votat, de asemenea, pentru eliminarea de pe piaţa românească a companiilor de rideshareing.(…) Doriţi, de asemenea, probabil, şi ţineţi neapărat să aplicaţi ideile domnului Dragnea de a naţionaliza Pilonul II de pensii şi de a falimenta administratorii privaţi ai pilonului II de pensii, pentru că asta aţi votat. De asemenea, probabil că doriţi încă o majorare a preţului la gaze naturale, pentru că prin efectele OG 114 toţi producătorii de gaz natural autohtoni, plus investitorii strategici, au fost dezavantajaţi şi un singur operator economic a fost avantajat, (…) care se numeşte Gazprom”, a spus Daniel Ţapu Nazare.

Senatorul Silvia-Monica Dinică a declarat că USR a votat împotriva respingerii ordonanţei, motivând că, dacă este în vigoare, “nu se vor acorda pensii speciale pentru aleşii locali în 2020, se plafonează indemnizaţiile demnitarilor, de asemenea, se elimină transferul dintre mediul privat şi stat (…) vorbim de eliminarea taxei pe cifra de afaceri pentru companiile din energie(…) şi, mai mult decât atât, vorbim de eliminarea taxei pe activele bancare”.

Senatul este prima Cameră sesizată cu această lege, deputaţii fiind cei care vor lua decizia definitivă. 

Articole recente

Indicele Dow crește cu peste 800 de puncte și înregistrează un record la închidere, pe fondul discursului lui Powell 

Indicele Dow Jones Industrial Average a înregistrat vineri un nivel record, după ce președintele Rezervei…

5 minute ago

Donald Trump îl nominalizează pe Sergio Gor ambasador al SUA în India

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a anunțat nominalizarea lui Sergio Gor în funcția…

27 de minute ago

Numărul 2 al Trezoreriei SUA îşi părăseşte funcţia la cinci luni de la preluarea funcţiei

Numărul 2 al Trezoreriei SUA, Michael Faulkender, îşi părăseşte funcţia, a anunţat vineri administraţia, fără…

59 de minute ago

Şeful diplomaţiei britanice a primit un avertisment pentru pescuit ilegal împreună cu vicepreşedintele SUA

Ministrul britanic de externe, David Lammy, a mers la pescuit cu vicepreşedintele SUA, JD Vance,…

o oră ago

Şeful Fed, Jerome Powell, semnalează că ar putea fi justificate reduceri de dobândă, dar banca centrală ”procedează cu prudenţă”

Preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a transmis vineri că actualele condiţii economice ”ar putea justifica”…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More