Categories: Fără categorie

Senatul a adoptat moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor Publice, Florin Cîţu

Senatul a adoptat, luni, moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor Publice, Florin Cîţu, cu 59 de voturi “pentru”, 56 “împotrivă” şi două abţineri, potrivit Agerpres.

Moţiunea simplă intitulată “Guvernare PNL, numele tău este austeritate” a fost iniţiată de 41 de senatori social-democraţi şi a fost citită în plenul Senatului de social-democratul Viorel Arcaş.

“Domnul Cîţu, în calitate de ministru, şi-a permis să facă declaraţii hazardate şi iresponsabile doar pentru a servi unor comenzi politice ale partidului pe care îl reprezintă într-un moment cu maximă expunere publică – campania electorală pentru prezidenţiale”, se precizează în moţiunea simplă.

Potrivit sursei citate, singura “certitudine” după învestirea Guvernului Orban şi instalarea lui Florin Cîţu la Finanţe “este, în acest moment, scăderea leului în raport cu euro şi dolarul american, ceea ce se va traduce pentru populaţia României în creşterea facturilor, a preţurilor bunurilor şi tarifelor la servicii, a ratelor la creditele bancare şi inflaţie”.

În moţiune se mai afirmă că “indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,03%, cel mai mare nivel din ultima lună, potrivit datelor publicate, luni, 2 decembrie, de Banca Naţională a României (BNR). Vineri, ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,99%. Luni, acest indice a urcat la 3,03%, cel mai mare nivel din 29 octombrie, când a fost tot 3,03%”. Astfel, luna noiembrie a venit cu recorduri de depreciere a monedei naţionale, iar principala cauză este inconştienţa declaraţiilor publice făcute de domnul Cîţu din postura de ministru de Finanţe”.

În document se face referire şi la “algoritmul pentru concedieri, care a fost deja stabilit: simplu, sec, procentual. Este măsura Must Have cu numărul 4 din lista lui Cîţu – introducerea principiului 85/15, adică angajaţii din sectorul bugetar nu pot să reprezinte mai mult de 15% din totalul angajaţilor din economie”.

“Din cei aproximativ 6 milioane de angajaţi – la stat şi în mediul privat, ar mai rămâne 900.000 de oameni să lucreze în tot sistemul de stat din cele aproximativ 1.300.000 de persoane angajate în aparatul public – ministere, agenţii, administraţie locală, profesori, medici, pompieri, poliţişti, militari, cercetători etc. Diferenţa este exact de 400.000 cât au anunţat că vor să dea afară! Dacă ar fi doar nişte cifre seci şi nişte calcule simple cu procente, am putea chiar să plusăm, dar, ce să vezi, în tot aparatul administrativ – central şi local – lucrează doar 280.0000 de oameni care, evident, nu pot fi daţi afară toţi!”, se arată în moţiunea iniţiată de PSD.

View Comments

  • E de crezut că moţiunea PSD anti-Cîţu a reuşit să convingă PNL de necesitatea anticipatelor.

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

6 ore ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

6 ore ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

6 ore ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

6 ore ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More