Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSenatul a respins luni, în plen, cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale în cazul preşedintelui Camerei superioare a Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu.
Votul a fost secret cu bile, în favoarea cererii pronunţându-se 38 de senatori, 71 au votat împotrivă şi unul s-a abţinut.
“Senatul hotărăşte să nu ceară urmărirea penală a senatorului Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, fost prim-ministru în perioada 28 decembrie 2004 – 22 decembrie 2008 pentru faptele care fac obiectul dosarului 532/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie”, se arată în hotărârea Senatului.
Pe 7 noiembrie 2018, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu-Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 – 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.
Tăriceanu i-a îndemnat în plen pe colegii săi să aibă “inima uşoară” când votează pentru că nu a făcut “niciodată” vreo faptă de care să îi fie ruşine.
Guvernul de la Madrid a anunţat marţi interzicerea intrării pe teritoriul Spaniei a ministrului securităţii…
Franţa se pregăteşte pentru greve şi proteste care vor avea loc miercuri în cadrul unei…
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că în următoarele zile va prezenta…
Cancelarul german, Friedrich Merz, a cerut marţi mai multă "flexibilitate" cu privire la reglementările europene…
Comitetul de Politică Monetară de la Banca Naţională a Poloniei ar putea reduce, încă odată,…
Liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, a declarat, marţi, că nu se pune în momentul de…
This website uses cookies.
Read More