Update articol:

Senatul SUA a votat pentru continuarea procesului de impeachment a lui Donald Trump

Senatul SUA a votat pentru continuarea procesului de impeachment a lui Donald Trump
 - poza 1

Senatul Statelor Unite a încheiat marţi prima zi a procesului de destituire a fostului preşedinte Donald Trump la sfârşitul unei şedinţe cu argumente emoţionale din partea democraţilor în favoarea continuării procesului şi a condamnării fostului lider de la Casa Albă, informează miercuri dpa, potrivit Agerpres.

Senatorii americani au votat cu 56 de voturi pentru şi 44 împotrivă pentru a continua procesul de destituire a fostului preşedinte. Şase republicani s-au alăturat democraţilor pentru a afirma constituţionalitatea unui proces de punere sub acuzare a unui preşedinte care nu mai este în funcţie.

Senatul a suspendat şedinţa, procesul urmând să continue miercuri.


Şedinţa a început prin proiectarea unui film despre evenimentele din 6 ianuarie, care a inclus şi extrase din declaraţiile inflamatorii ale lui Donald Trump adresate susţinătorilor săi, precum şi scene cu violenţele produse cu prilejul asaltului asupra Capitoliului.

În cel de-al doilea proces de destituire a fostului preşedinte american Donald Trump, aleşii democraţi au susţinut că Senatul are dreptul de a pune sub acuzare un fost oficial pentru comiterea de ilegalităţi. Congresmanul democrat care conduce acuzarea, Jamie Raskin, a subliniat în intervenţia sa cu puternice accente emoţionale dimensiunea personală a evenimentelor din 6 ianuarie dorind să aducă aminte întregii Americii faptul că democraţia este o chestiune personală.

Apărătorii lui Donald Trump au acuzat ‘o instrumentalizare politică a procedurii de punere sub acuzare’ care va ‘diviza’ Statele Unite, potrivit pledoariei avocatului fostului preşedinte republican, David Schoen. De asemenea, ei au susţinut că motivaţia demersului taberei democrate este aceea de a-l împiedica pe Donald Trump să candideze din nou la funcţie de preşedinte al ţării.

Democraţii vor avea nevoie de votul a cel puţin 17 republicani care să li se alăture pentru a obţine majoritatea de două treimi necesară pentru a-l condamna pe Donald Trump.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (07/11/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 24(25).11.2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (07/11/2025)

Disponibilitate vot electronic prin eVote/eVotePRO - AGA din 20/21 noi 2025

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (07/11/2025)

Disponibilitate vot on-line in AGEA din 27 noiembrie 2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (07/11/2025)

Structura actionariat la data de 30 octombrie 2025-considerata Data de referinta