BVB - 30 de ani de la redeschidere

Șerban Marin: BVB a asigurat accesul la finanțare și susținerea business-urilor românești

Anul 2025 marchează 30 de ani de la redeschiderea Bursei de Valori București (BVB).

Instituția Bursei de Valori a fost restabilită în anul 1995, iar pe 20 noiembrie au fost realizate primele tranzacții. În prima ședință au fost realizate 45 de tranzacții, cu volum total de 905 acțiuni care au aparținut unui număr de 6 companii listate.

Financial Intelligence celebrează 30 de ani de la redeschiderea BVB, printr-o serie de acțiuni dedicate. Ne propunem ca, pe parcursul anului, să aducem în fața publicului mesajele personalităților care au contribuit la dezvoltarea pieței de noastre de capital, companii care au făcut istorie pe Bursa de Valori București, materiale despre transformările universului investițional în toata această perioadă. Vom prezenta, în perioada următoare, gândurile transmise de membrii Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București.

***

Șerban Marin, membru al Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București, ne-a transmis mesajul său, la 30 de ani de la redeschiderea BVB:

“Bursa de Valori București a cunoscut un proces continuu de transformare de la reînființarea ei în anul 1995.

Cei 30 de ani de existență ai BVB au marcat evoluția de la platforma de valorificare a certificatelor PPM, așa cum era inițial percepută, la o instituție cu rol central în arhitectura pieței de capital, un generator de oportunități atât pentru companii, cât și pentru investitori.

Dezvoltarea unei infrastructuri și a unor platforme moderne de tranzacționare, decontare și registru, listarea unor companii emblemă ale economiei românești, IPO-urile companiilor de stat din sectorul energetic, înființarea fondurilor de pensii private, consolidarea nivelului de educație financiară în rândul investitorilor și companiilor listate, toate acestea au contribuit la parcursul BVB în acești 30 de ani.

BVB a asigurat accesul la finanțare și susținerea business-urilor românești, a dovedit că este un partener de încredere al mediului de afaceri local și un promotor al principiilor guvernanței corporative.

Nu în ultimul rând, începând cu anul 2020, prin intermediul BVB se derulează cu success programul de titluri de stat Fidelis, program ce reprezintă o oportunitate atât pentru Statul Român cât și pentru investitorii individuali, care au ocazia să își diversifice în acest mod portofoliul investițional.

Un obiectiv cu caracter prioritar pe termen mediu, având în vedere dinamica recentă în plan internațional, îl reprezintă transformarea BVB într-o piață regională. Menținerea celor mai bune practici de guvernanță corporativă, digitalizarea, o infrastructură tehnologică performantă și reziliența, diversificarea instrumentelor și mecanismelor de piață și un proces continuu de educație financiară constituie suportul pentru atingerea acestui obiectiv.

Acest suport va fi asigurat prin consultarea și implicarea pe mai departe a tuturor categoriilor de părți interesate – emitenți, investitori, autorități, mediul de business.”

***

View Comments

Articole recente

Estonia l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Rusiei pentru încălcarea frontierei sale maritime

Ministerul eston de Externe a anunţat luni că l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al…

9 ore ago

Germania anunţă organizarea cu sprijinul Iordaniei a unui “pod aerian umanitar” către Gaza

Germania va organiza cu sprijinul Iordaniei un "pod aerian umanitar către Gaza", a anunţat luni…

9 ore ago

Oprea: În cazierul meu judiciar nu apare menţiunea unei condamnări, reabilitări sau prescripţie a răspunderii penale

Secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, a susţinut luni că în cazierul său judiciar nu…

9 ore ago

SUA vor ajuta Argentina să reintre în programul Visa Waiver, anunţă Departamentul Securităţii Interne

Departamentul Securităţii Interne din Statele Unite a transmis luni că ia măsuri pentru a readuce…

9 ore ago

Trump anunţă înfiinţarea în curând de către SUA a unor centre de distribuţie a alimentelor în Fâşia Gaza

Preşedintele american Donald Trump, aflat în vizită în Scoţia, a anunţat luni că Statele Unite…

9 ore ago

Netanyahu: Ofensiva în Gaza nu va înceta până când “Hamasul nu va fi eliminat, iar ostaticii eliberaţi”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reiterat luni că Israelul nu-şi va înceta ofensiva în Fâşia…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More