Update articol:

Serbia: Sancţiunile americane împotriva grupului petrolier NIS au fost amânate, anunţă Vucic

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic

Intrarea în vigoare a sancţiunilor americane împotriva companiei sârbe de petrol şi gaze NIS, deţinută majoritar de gigantul rus Gazprom, prevăzută pentru 1 octombrie, a fost amânată cu o săptămână, a afirmat duminică preşedintele sârb Aleksandar Vucic, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Principal actor pe piaţa petrolului şi gazelor din Serbia, NIS administrează singura rafinărie din ţară, care alimentează aproximativ 80% din piaţa sârbă.

Compania este vizată din ianuarie de sancţiunile americane împotriva sectorului energetic rus, dar a beneficiat de mai multe amânări consecutive de atunci.

Duminică, Vucic a anunţat că a obţinut o amânare din partea autorităţilor americane.

“Am discutat şi am obţinut o amânare de opt zile”, a declarat el presei în timpul unei adunări pro-guvernamentale la Obrenovac.

El a precizat că guvernul său şi compania NIS vor face “noi propuneri” în cadrul negocierilor lor “cu americanii şi alţii”.

Televiziunea publică sârbă RTS a relatat că intrarea în vigoare a sancţiunilor a fost amânată pentru 8 sau 9 octombrie.

NIS exploatează singura rafinărie din ţară.

Vucic a recunoscut săptămâna trecută că sancţiunile vor avea un impact puternic în Serbia, dar a dat asigurări că sârbii nu trebuie să se teamă de întreruperi de energie.

Sancţiunile, introduse în timpul preşedinţiei lui Joe Biden, vizează reducerea profitului din comerţul cu petrol şi gaz rusesc după invadarea Ucrainei de către Rusia, de care Belgradul a rămas apropiat din 2022.

BVB | Știri BVB

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (29/09/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 22.09.2025 - 26.09.2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG29E) (29/09/2025)

Plata cupon 1 pentru obligatiuni ISIN XS2914558593

TERAPLAST SA (TRP) (29/09/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014