International

Serghei Lavrov: Aderarea Finlandei şi a Suediei la NATO ”nu va face nicio diferenţă”

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat marţi că NATO ”a avut în vedere teritoriile Finlandei şi Suediei în planurile sale militare de extindere către est” de mulţi ani, aşadar aderarea acestor două ţări la NATO ”nu va face nicio diferenţă”, relatează agenţia TASS, potrivit CNN.

”Finlanda, Suedia şi alte state neutre au participat ani la rând la exerciţiile militare ale NATO. NATO a avut în vedere teritoriile lor în planificarea deplasării către est. În acest context, ea (aderarea la NATO) aparent nu mai face nicio diferenţă”, a argumentat Lavrov în cadrul forumului organizat de societatea ‘Znanie’ (‘Cunoaşterea’), precizează Agerpres.

”Din acest motiv noi vedem decizia lor, pe care Washingtonul şi NATO cu siguranţă au influenţat-o, drept o mişcare geopolitică în contextul îngrădirii Rusiei şi implementării planurilor NATO de a-şi extinde activităţile în regiunea Arctică”, a mai remarcat şeful diplomaţiei ruse.

”Întâmplător, preşedintele finlandez şi ambasadorii finlandezi au spus peste tot că nu văd vreo ameninţare din partea Rusiei. Aderarea la NATO decurge din schimbările în situaţia de securitate în Europa. Dar nu există nicio logică aici”, a remarcat mai departe Lavrov.

Rusia va monitoriza cum va folosi NATO teritoriile Finlandei şi Suediei şi ”va trage propriile concluzii”, a încheiat el.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luni că extinderea NATO către Finlanda şi Suedia nu este în sine o ameninţare pentru Rusia, cu excepţia cazului în care va include şi desfăşurarea de ”infrastructuri militare” pe teritoriul acestor ţări.

Articole recente

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

22 de minute ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

3 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

3 ore ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

3 ore ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

4 ore ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More