International

Serghei Lavrov crede că alegerile din Franţa ”nu amintesc prea mult de o democraţie”

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că alegerile legislative anticipate care au loc în Franţa “nu prea amintesc de o democraţie”, într-un interviu publicat duminică pe canalul Telegram al jurnalistului de la televiziunea de stat rusă Pavel Zarubin, informează EFE, potrivit Agerpres.

În opinia lui Lavrov, al doilea tur al alegerilor din Franţa, “luând în calcul cele întâmplate, a fost conceput pentru a manipula voinţa alegătorilor exprimată în primul tur”.

Şeful diplomaţiei ruse a indicat că, pentru al doilea tur, “unii candidaţi îşi retrag candidaturile”.

“Acest lucru nu aminteşte prea mult de o democraţie”, a apreciat el.

Lavrov a indicat că exprimarea directă a voinţei este rezultatul opiniei publice şi acest rezultat – a subliniat el – “este cunoscut”.

“Iar dacă rezultatul primului tur ar fi folosit ca bază pentru formarea parlamentului, în Franţa s-ar produce schimbări foarte serioase”, a conchis el.

Francezii aleg duminică 501 de deputaţi, după ce 76 dintre ei au fost deja aleşi în primul tur prin obţinerea a peste 50% din voturi în circumscripţiile lor.

Adunarea Naţională (RN), formaţiunea de extrema dreaptă a Marinei Le Pen, este favorită la victorie în toate sondajele de opinie, deşi departe de majoritatea absolută de 289 de locuri.

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

3 ore ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

3 ore ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

3 ore ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

3 ore ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More