Categories: Fără categorie

Sergiu Covaci (ANOSR): Studenții vor continua protestele privind bursele

Președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, Sergiu Covaci, a declarat vineri că studenții vor continua protestele legate de burse, următorul protest urmând a avea loc duminică.

‘În continuare așteptăm să ia Ministerul Educației o poziție mai vehementă în raport cu toată această situație, în raport cu Guvernul, cu cine sunt cei care inițiază aceste documente, pentru că simțim o stare de relaxare vizavi de acest subiect. Tocmai asta am încercat să arătăm în aceste zile și vom continua oricum protestele. Chiar de acum putem să îl anunțăm și pe cel de duminică. Vom face duminică seară un protest în București. Vom porni din Piața Universității și vom merge spre Piața Victoriei, unde invităm toți studenți și elevii, părinții, angajații universităților, toți din preuniversitar, pentru că este un subiect care cred că interesează pe toată lumea’, a spus Sergiu Covaci, potrivit Agerpres.

El a subliniat că subiectul privind bursele este unul serios, având în vedere că mulți dintre elevi și studenți se află într-o situație materială precară.

‘Am primit promisiunea că toate aceste lucruri vor fi transmise, inclusiv faptul că nu este de joacă cu acest subiect, nu este de joacă cu subiectul privind bursele. (…) Sunt mulți studenți și elevi care sunt într-o situație financiară precară și au nevoie de aceste burse și nici într-un caz nu există varianta de a tăia acest fond. (…) Singura promisiune a fost de a transmite mai departe informările, nimic punctual legat de programul de guvernare și de ce s-ar putea întâmpla pe mai departe cu fondul de burse. Nimic tehnic, continuăm protestele’, a mai susținut reprezentantul ANOSR.

Potrivit acestuia, fondul de burse nu poate fi modificat, întrucât mulți studenți și elevi se susțin din aceste sume.

Studenți și elevi protestează vineri, în fața Ministerului Educației și Cercetării, fiind nemulțumiți de inițiativa Guvernului de a schimba modul de calcul al fondului de burse.

Aceasta este a doua zi de protest, după ce joi au protestat câteva zeci de studenți în fața Guvernului.

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

52 de minute ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

o oră ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

o oră ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

o oră ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More