Categories: Fără categorie

Sfânta Sofia: Turcia denunţă ”ostilitatea” Greciei

Ankara a denunţat sâmbătă “ostilitatea Greciei faţă de islam şi faţă de Turcia”, a doua zi după reacţia violentă a Atenei la transformarea în moschee a fostei bazilici Sfânta Sofia din Istanbul, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Mii de musulmani au participat vineri la Istanbul la prima rugăciune în acest lăcaş de referinţă al ortodoxiei reconvertit în moschee, în prezenţa preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a afirmat vineri că “ceea ce se petrece la Constantinopol astăzi nu este o manifestaţie de putere, ci dimpotrivă, un semn de slăbiciune”, acuzând Turcia că “insultă patrimoniul secolului al XXI-lea”.

Reacţiile la reconversia Sfintei Sofia în moschee “au arătat încă o dată ostilitatea Greciei faţă de islam şi de Turcia”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului turc de Externe, Hami Aksoy.

De asemenea, el a condamnat cu fermitate faptul că drapelul turc a fost ars la Salonic şi a acuzat parlamentul grec că “provoacă publicul cu declaraţii ostile”.

“Copiii răsfăţaţi ai Europei, care nu pot accepta că ne rugăm din nou în Hagia Sofia, sunt în plin delir”, a adăugat el într-un comunicat.

Zeci de persoane “în doliu”, agitând drapele ale Greciei şi imagini cu Fecioara Maria, s-au adunat vineri seară de la Atena până la Salonic, al doilea oraş al Greciei, pentru a se ruga şi a protesta împotriva transformării în moschee a Sfintei Sofia, construită de bizantini în secolul al VI-lea şi inclusă în patrimoniul mondial al umanităţii.

Transformată în moschee după ocuparea Constantinopolului, Sfânta Sofia a devenit muzeu în 1934, în urma unei decizii a primului preşedinte al Republicii Turce, Mustafa Kemal Atatürk, care a dorit astfel “să o ofere umanităţii”.

Casa natala a lui Atatürk din Salonic a fost închisă vineri de consulatul turc, oficial pentu lucrări de întreţinere până luni.

Ţări vecine membre ale NATO, Grecia şi Turcia au avut tot timpul relaţii tensionate, notează AFP.

Articole recente

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

o oră ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

2 ore ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

2 ore ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

2 ore ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

2 ore ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More