International

Sfârşitul creşterilor de dobânzi se apropie, după o inflaţie sub aşteptări în SUA (analiză)

Continuarea politicii de majorare a dobânzilor de către Rezerva Federală este pusă sub semnul întrebării, după o inflaţie sub aşteptări în SUA, potrivit unei analize a casei de brokeraj pe burse internaţionale XTB.

“Indicele anual al preţurilor de consum din SUA a urcat de la 3% la 3,2% în luna iulie, ceea ce reprezintă o valoare uşor mai mică decât cea anticipată, de 3,3%. Inflaţia de bază – care exclude preţurile la energie şi alimente – a încetinit de la 4,8 la 4,7% faţă de anul trecut, în timp ce ambii indicatori lunari s-au plasat la 0,2%. Acest nivel este în linie cu aşteptările pieţei, cu mediile pe termen lung şi cu atingerea ţintei de inflaţie a Fed până în 2025. În acest context, continuarea politicii de majorare a dobânzilor de către Rezerva Federală este pusă sub semnul întrebării”, se arată în analiza XTB, potrivit Agerpres.

În rândul analiştilor americani a existat îngrijorarea că preţurile mai mari la combustibili se vor transfera într-un salt mai mare al inflaţiei în mijlocul verii şi că această tendinţă va continua şi în august. Cu toate acestea, se pare că preţurile mai mari la energie au fost compensate de scumpiri mai mici decât se aşteptau şi chiar de ieftiniri la alte categorii. Preţurile la maşinile noi şi la cele second-hand au reprezentat principalele scăderi.

Analiştii XTB arată că preţurile la electricitate au scăzut şi ele, în ciuda unei creşteri destul de semnificative a preţurilor la gazele naturale din SUA. Acestea reprezintă un combustibil important peste Ocean pentru producerea de energie electrică. Totuşi, cea mai mare scădere a fost raportată la tarifele transportului aerian, dar acest element are o pondere foarte mică, de doar 0,6%, în totalul indicelui preţurilor de consum.

“În timp ce tarifele combustibililor sunt importante şi au crescut considerabil în luna iulie, elementul imobiliar continuă să fie un factor cheie al inflaţiei din SUA. Locuinţele au o pondere de 34,7% în indice: preţurile din această categorie au crescut cu 0,4% în luna martie, ajungând la un avans anual de 7,7% în iulie”, se arată în analiză.

Cu toate acestea, analiştii de la Varşovia ai XTB punctează faptul că datele referitoare la locuinţe tind să fie întârziate, în timp ce contribuţiile sale la indicele preţurilor de consum ar trebui să scadă în lunile următoare.

Din punctul de vedere al Fed, datele din iulie oferă mai mult confort pentru a menţine ratele dobânzilor neschimbate la şedinţa din septembrie şi, cel puţin, pentru a evalua situaţia. În plus, în cazul în care cifrele privind locurile de muncă din SUA pentru luna august dezamăgesc, iar raportul cu privire la inflaţie nu arată o revenire importantă a scumpirilor, creşterea dobânzii la şedinţa din septembrie devine şi mai incertă.

Potrivit sursei citate, părerile în rândul membrilor Fed sunt împărţite. Analiştii casei de brokeraj pe burse internaţionale remarcă faptul că Patrick Harker, unul dintre cei mai agresivi membri ai board-ului Rezervei Federale americane, sugerează posibilitatea menţinerii ratelor neschimbate. ” Fed va analiza, în primul rând, inflaţia de bază şi ar prefera să nu vadă o revenire a ratei anuale de creştere şi o creştere lunară care să fie în concordanţă cu ţinta fixată. Desigur, o nouă revenire a preţurilor la energie ar putea împinge indicele principal al preţurilor de consum mai sus până la sfârşitul anului. Dar cum preţurile la energie sunt absente din inflaţia de bază şi nu se află sub controlul Fed, bancherii centrali americani ar putea conchide că acţiunile lor de până acum au limitat într-adevăr inflaţia”, se mai menţionează în analiza citată.

Dolarul american a avut o reacţie negativă la această ştire, iar perechea euro-dolar continuă să se tranzacţioneze peste pragul de 1,10. Indicii bursieri au câştigat teren, ceea ce este în linie cu tonul mai “prietenos” al datelor de joi privind inflaţia. De asemenea, pieţele monetare şi-au redus aşteptările agresive şi acum acordă o probabilitate de doar 10% pentru o majorare a dobânzii la şedinţa din septembrie şi de aproximativ 20% pentru o creştere la şedinţa din noiembrie, potrivit analizei XTB.

Grupul XTB este un furnizor internaţional de produse, servicii şi soluţii tehnologice de tranzacţionare şi investiţii. Din 2004, Grupul XTB şi-a extins activitatea, care acoperă acum 13 pieţe majore din Europa, America Latină şi Asia, câştigând încrederea a peste 721.000 de clienţi.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

4 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

4 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

5 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

5 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

5 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More