Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzÎn perioada 8-10 noiembrie 2019, Uriașul din Carpați se va afla în Coreea de Sud, fiind prima oară când are ocazia să reprezinte țara la un campionat Mondial de Sambo seniori, potrivit unui comunicat de presă.
Sportivul s-a remarcat recent la Campionatul Mondial de Tineret la Sambo, unde a cucerit medalia de aur, şi susţine că este motivat să obţină noi victorii. Aflat în formă maximă, Colosul din Sibiu va concura la categoria plus 100 kg și este încrezător că va avea cea mai bună evoluție.
Daniel Natea a fost inițiat în sportul de performanță la Sibiu, de către Ionel Chioveanu, devenind multiplu campion la judo. Legitimat la Clubul Sportiv Dinamo și susținut de Federația Română de Sambo, sibianul este foarte bine antrenat și la un pas de un titlu mondial.
Sambo, un sport relativ nou, însă înrudit cu prima pasiune, judo-ul
Sambo (autoapărare fără arme) este o combinație unică de lupte libere și arte marțiale. Reprezintă un sistem inițial de educare fizică și spirituală a persoanei, în care multe națiuni ale lumii își recunosc stilurile și tradițiile sportive.
Daniel mărturisește că, la fel ca în judo, va încerca să termine luptele rapid; de altfel, se va baza pe anumite procedee din judo în care are încredere, practicate ani de zile.
Campionatul Mondial de SAMBO din Coreea va fi televizat în direct în 68 de țări din Europa, Asia și Africa. În același timp, difuzarea acestui campionat va fi disponibilă pentru utilizatorii de Internet din întreaga lume, datorită transmisiei live pe site-ul INTERNATIONAL SAMBO FEDERATION (FIAS).
Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…
Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…
O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…
Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…
Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…
Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…
This website uses cookies.
Read More