Politica

Siegfried Mureșan a fost reales vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European

Deputatul european Siegfried Mureșan (PPE / PNL) a fost reales astăzi în funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European, potrivit unui comunicat de presă.

Eurodeputatul român a primit 160 de voturi, obținând cel mai mare număr de voturi dintre toți cei 10 vicepreședinți aleși astăzi în ședința Grupului PPE.

„Prin votul de astăzi, am reușit să consolidăm poziția României în conducerea Grupului PPE. Este un rezultat care confirmă că delegația țării noastre este una dintre cele mai puternice delegații naționale din PPE.

La fel ca în ultimii doi ani, voi continua să apăr interesele României în deciziile importante pe care noi, Grupul PPE, reușim să le impunem în negocierile de la nivel european”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan după votul din Grupul PPE.

„Le-am mulțumit astăzi colegilor pentru sprijinul pe care mi l-au arătat în ultimii doi ani, precum și pentru încrederea pe care mi-au oferit-o astăzi ca să-mi continui munca în conducerea Grupului PPE.

În ultimii doi ani, ne-am concentrat pe gestionarea crizei generate de pandemia de COVID-19. Am reușit să facem foarte multe lucruri bune pentru oameni. Am adoptat bugetul multianual al Uniunii Europene pentru următorii șapte ani și cel mai mare plan de redresare economică din istoria Uniunii Europene, de 750 de miliarde de euro, din care România va primi 30 de miliarde de euro.

Toate aceste decizii au fost luate ținând cont de nevoile oamenilor din țările membre ale Uniunii Europene. Noi, ca grup, am obținut în negocierile europene ca banii pe care îi punem la dispoziție să fie cheltuiți responsabil, în deplină transparență și cu respectarea principiilor statului de drept. Am pus în centrul acestor decizii interesele oamenilor, ale micilor întreprinzători și ale regiunilor, în special ale regiunilor care au nevoie cel mai mult de sprijin european”, a adăugat Siegfried Mureșan.

„În acest nou mandat de vicepreședinte, obiectivul principal este să lucrăm la întărirea Uniunii Europene post-criză. Vreau o Europă în care oamenii să aibă acces la servicii publice de calitate, inclusiv servicii medicale, o Europă în care economia să fie puternică, modernă, digitală și, nu în ultimul rând, prietenoasă cu mediul înconjurător.

Deciziile luate de Uniunea Europeană trebuie să țină cont de realitatea din fiecare țară membră. Ca europarlamentar român, voi lupta ca toate măsurile pentru întărirea Europei să fie luate ținând cont de specificul fiecărei țări membre a Uniunii Europene, inclusiv de specificul României, bineînțeles”, a mai spus eurodeputatul român după alegerea în funcția de vicepreședinte.

Grupul PPE este cel mai mare grup politic din Parlamentul European numărând 178 de membri din totalul de 704 eurodeputați.

Articole recente

Crinel Nicu Grosu numit şef al Corpului de Control al premierului / Cine este Crinel Nicu Grosu

Prim-ministrul Ilie Bolojan l-a numit, vineri, în funcţia de şef al Corpului de Control al…

o oră ago

Italia, un magnet pentru super-bogaţi: regimul fiscal relaxat atrage un val de milionari

Italia se distinge în Europa prin politica sa prietenoasă faţă de cei foarte bogaţi, atrăgând…

o oră ago

Trump va găzdui summitul G20 la una din proprietăţile sale americane în 2026

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că summitul liderilor G20 din 2026 va avea…

o oră ago

Maduro consideră că un diferend cu Washingtonul “nu justifică” un conflict militar

Preşedintele Venezuelei Nicolas Maduro a afirmat vineri că "niciunul dintre diferendele" dintre Venezuela şi Statele…

o oră ago

SUA: Trump a semnat ordinul pentru a redenumi Departamentul Apărării în Departamentul de Război

Preşedintele american Donald Trump a semnat vineri un ordin executiv pentru a redenumi Departamentul Apărării…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More