Politica

Siegfried Mureşan, în plenul Parlamentului European: Tot ceea ce facem pentru Ucraina trebuie să facem şi pentru Republica Moldova

Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL), vicepreşedintele Grupului PPE din Parlamentul European şi preşedinte al Delegaţiei Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Moldova, a declarat la dezbaterea din plenul Parlamentului în pregătirea Summit-ului UE – Ucraina că trebuie să aplicăm principiul conform căruia orice facem pentru Ucraina să facem şi pentru Republica Moldova, potrivit news.ro.

”Am văzut cu toţii anul acesta că putem să trăim în siguranţă şi stabilitate în interiorul graniţelor Uniunii Europene doar dacă suntem înconjuraţi în vecinătatea estică de ţări care sunt în siguranţă, stabile, în care este pace. De aceea vă spun astăzi că lupta pe care oamenii din Ucraina o duc este de asemenea lupta noastră. Sprijinirea Ucrainei este lucrul corect de făcut. Este, de asemenea, în interesul fundamental al Uniunii Europene să sprijine Ucraina”, a precizat Siegfried Mureşan în plenul PE.

El a arătat că au făcut multe anul acesta şi pot să fie mândri de ceea ce au făcut în ceea ce priveşte sancţiunile şi în ceea ce priveşte sprijinul financiar.

”Cele 18 miliarde de euro propuse de Comisia Europeană vor ajuta statul ucrainean să funcţioneze anul acesta, să plătească salariile şi pensiile, să permită spitalelor şi şcolilor să funcţioneze. Domnule comisar Hahn, vă mulţumesc pentru implicarea dumneavoastră personală în a face acest lucru posibil. Am făcut multe, dar mai sunt multe de făcut. Nu avem nevoie de scuze pentru ceea ce nu poate fi făcut, ci avem nevoie de argumente şi soluţii cu privire la ceea ce poate fi făcut. Mai mult din punct de vedere al sancţiunilor, sprijin financiar atât cât este nevoie şi să ne asigurăm că, încă înainte ca aderarea la Uniunea Europeană să fie posibilă, aducem Ucraina mai aproape de proiectele europene. Integrarea în Piaţa Unică va ajuta Ucraina şi ne va ajuta şi pe noi. Şi să aplicăm principiul conform căruia orice facem pentru Ucraina să facem şi pentru Republica Moldova”, a arătat eurodeputatul PNL.

Articole recente

Dogioiu: Guvernul nu discută în acest moment posibilitatea creșterii vârstei standard de pensionare

Guvernul nu are în vedere și nu discută în acest moment posibilitatea creșterii vârstei standard…

47 de minute ago

Visual Fan raportează creșterea de aproape cinci ori a profitului, la 5,8 milioane lei, în primul semestru

Visual Fan, deținătoarea brandului Allview și companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul…

48 de minute ago

Horváth: 70–80% din bugetele IT sunt recurente, dar planificarea inteligentă poate reduce efortul și crește valoarea strategică

Majoritatea departamentelor IT replanifică anual aceleași costuri recurente, ceea ce duce la pierderi de timp,…

53 de minute ago

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Convergența economică a României în context european: considerente teoretice și evidențe empirice

Autor: Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR Convergența economică a României rămâne, dincolo de dimensiunea celorlalte evoluții…

57 de minute ago

Trump numește cei mai importanți 3 candidați pentru a-l înlocui pe șeful Fed Jerome Powell

Administrația Trump continuă să critice Rezerva Federală, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, spunând că banca centrală…

2 ore ago

SUA au notificat aliații din UE că se retrag din combaterea dezinformării provenite din Rusia, China şi Iran

Statele Unite ale Americii au informat statele din Europa că se retrag din eforturile comune…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More