Politica

Siegfried Mureşan va coordona politicile bugetare în Grupul PPE din Parlamentul European: Mă voi asigura că ţara noastră primeşte cel mai mare nivel posibil de fonduri europene

Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL) – reconfirmat vicepreşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European în luna iunie – va fi responsabil de bugetul Uniunii Europene şi politicile structurale în noul mandat al Grupului. Decizia a fost luată la reuniunea Grupului PPE din săptămâna aceasta, care are loc în Portugalia, potrivit news.ro.

Din această poziţie, Siegfried Mureşan va coordona toată munca şi toate deciziile Grupului PPE – cel mai mare grup politic din Parlamentul European – în ceea ce priveşte bugetul european, inclusiv negocierile privind viitorul Buget Multianual al Uniunii Europene post-2027, conform unui comunicat.
„Mă bucur că voi continua să coordonez acest capitol important din partea Grupului PPE. Am coordonat politicile bugetare ca vicepreşedinte şi în precedentul mandat, când am obţinut sprijinul Grupului pe toate voturile importante în Parlamentul European privind alocarea de fonduri europene pentru România. În noul mandat din Parlamentul European, vom negocia viitorul Buget Multianual al Uniunii Europene de după 2027. Bugetul multianual, întins pe 7 ani, este instrumentul din care ţara noastră primeşte cea mai mare parte a fondurilor europene nerambursabile pentru investiţii şi pentru subvenţiile agricole. Din actualul exerciţiu financiar multianual, România beneficiază de aproximativ 46 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă 16,5% din produsul intern brut al ţării”, afirmă Mureşan.
El se aşteaptă ca negocierile pentru următorul exerciţiu financiar european să fie unele foarte intense fiindcă trebuie finanţate, din bugetul UE, atât priorităţile tradiţionale ale Uniunii, precum agricultura şi coeziunea, cât şi noile priorităţi, precum digitalizarea, tranziţia verde şi întărirea siguranţei.
”De aceea, cu atât mai important este să ne asigurăm că vor fi bine apărate fondurile europene pe care le va primi România în următorul exerciţiu financiar. Ca vicepreşedinte pentru buget al celui mai mare grup politic din Parlamentul European, mă voi asigura că ţara noastră primeşte cel mai mare nivel posibil de fonduri europene în viitorul exerciţiu financiar”, a declarat deputatul european Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European.

Articole recente

Estonia se pregătește pentru o posibilă reducere a trupelor americane în Europa

Țările europene care se învecinează cu Rusia ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea ca…

32 de minute ago

Trump se pregătește în liniște să călătorească luna viitoare în Coreea de Sud, unde s-ar putea întâlni cu liderul Chinei – CNN

Președintele Donald Trump și principalii săi consilieri se pregătesc în liniște să călătorească în Coreea…

39 de minute ago

Dronele ucrainene ar fi lovit rafinăria de petrol Ilsky din Krasnodar Krai, Rusia (Kiev Independent)

Dronele ucrainene ar fi lovit o rafinărie importantă de petrol din regiunea rusă Krasnodar Krai…

45 de minute ago

Atacurile rusești asupra Kievului au provocat moartea a cel puțin 3 persoane, clădirea guvernului fiind lovită

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că atacul de duminică dimineață a provocat incendii la…

48 de minute ago

„Valul de COVID din vară” provoacă panică în California; se recomandă purtarea măștilor

Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More