Macroeconomie

Sierra Quadrant: Termoenergetica şi ELCEN pot demara procesul de absorbţie, pentru rezolvarea problemei apei calde în Bucureşti

Termoenergetica şi administratorul judiciar al ELCEN au finalizat cu succes Testul investitorului prudent, respectiv Testul creditorului privat şi pot demara procesul de absorbţie, esenţial pentru rezolvarea problemei apei calde în Bucureşti, informează Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN.

Potrivit unui comunicat al companiei, concluziile ambelor proceduri, esenţiale pentru mecanismul de preluare a ELCEN de către Termoenergetica, au confirmat faptul că cele două entităţi pot demara procesul de absorbţie.

În lipsa acestor teste, obligatorii în cazul în care există tranzacţii ce implică active ale statului, era imposibilă obţinerea acordului din partea Consiliului Concurenţei, existând de asemenea posibilitatea ca tranzacţia să fie considerată ajutor de stat de către Comisia Europeană.

“În acest moment, prin parcurgerea ultimilor paşi în vederea obţinerii acordului de la Consiliul Concurenţei pentru preluarea ELCEN de către primărie, planul de reorganizare a ELCEN, aprobat de creditorii noştri, se apropie de final. Prin această preluare, autorităţile locale şi Guvernul au la îndemână toate pârghiile pentru a rezolva cea mai mare problemă a bucureştenilor care trenează de 30 de ani. Fără integrarea celor două societăţi într-o singură entitate, vă asigur că problema apei calde nu va fi rezolvată niciodată. Noi (ELCEN) avem în continuare de recuperat sute de milioane de lei de la Termoenergetica, la fel cum se întâmpla pe vremea RADET. Deci, o simplă schimbare de nume, fără o abordare integrată a situaţiei, nu a rezolvat nimic. Primăria şi-a exprimat dorinţa de a prelua ELCEN, creditorii noştri au fost de acord cu planul de reorganizare, avem testele gata şi nu văd niciun motiv să nu primim şi acordul Consiliului. Aşadar, pot să afirm fără dubii că, din acest moment, bucureştenii mai aşteaptă doar decizia politică. Sper sa vină cât mai repede”, a declarat Ovidiu Neacşu, partener fondator Sierra Quadrant, potrivit Agerpres.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a discutat cu premierul la începutul lunii noiembrie despre posibilitatea extinderii limitei de îndatorare a Primăriei Municipiului Bucureşti în vederea achitării unei prime tranşe pentru achiziţia ELCEN.

În cadrul unei declaraţii de presă din data de 4 noiembrie, edilul general a reamintit că Municipalitatea intenţionează de 15 ani să achiziţioneze ELCEN.

“Noi suntem în Bucureşti în situaţia în care avem un distribuitor de căldură, care este Termoenergetica, fostul RADET, şi în care avem un mare operator producător, care este ELCEN. Noi am făcut paşii procedurali pentru a achiziţiona ELCEN, pentru a avea un singur producător, transportator şi distribuitor la nivelul municipiului Bucureşti. Există un plan de reorganizare, ELCEN este în insolvenţă şi ne trebuie un avans de 30% din valoarea de 1.075.000.000 lei. Am discutat cu prim-ministrul posibilitatea de ajutor de împrumut pe care Primăria Municipiului Bucureşti să îl ia, astfel încât să poată să achite această primă tranşă”, a spus edilul după întâlnirea cu Florin Cîţu.

Potrivit acestuia, tranşa de 30% ar reprezenta 325 de milioane de lei, la care s-ar adăuga însă facturi curente.

Pe 1 septembrie, Consiliul General al Capitalei a adoptat un proiect de hotărâre privind aprobarea acţiunilor necesare în vederea realizării sistemului de alimentare centralizată cu energie termică (SACET) prin transferul de activitate de la ELCEN SA la Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti SA.

Articole recente

Câteva mii de cadre didactice protestează în Piața Victoriei împotriva modificărilor aduse sistemului de Educație

Câteva mii de cadre didactice din toată țara protestează, luni, în Piața Victoriei din Capitală,…

26 de minute ago

Ziua Z pentru finanțele publice din Franța, a doua economie a Uniunii Europene (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Astăzi Parlamentul Franței se reunește în sesiune extraordinară pentru a vota programul…

28 de minute ago

Gazprom a primit un rating “AAA” din partea unei agenţii chineze de evaluare

Agenţia chineză de evaluare financiară CSCI Pengyuan a atribuit un rating "AAA" grupului petrolier rus…

o oră ago

Franţa/ Moţiune de cenzură care cel mai probabil va duce la căderea guvernului condus de Francois Bayrou

Franţa se pregăteşte să se cufunde din nou într-o criză politică odată cu căderea aşteptată…

o oră ago

Trump anunţă că lideri europeni vor vizita SUA pentru discuţii privind războiul din Ucraina

Preşedintele american Donald Trump a declarat duminica aceasta că mai mulţi lideri europeni vor vizita…

o oră ago

Ziua Petrolistului – Respect pentru moștenirea industrială, accent pe inovație durabilă (FPE)

Federația Patronală a Energiei (FPE) marchează Ziua Petrolistului printr-un mesaj de recunoștință adresat tuturor profesioniștilor…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More