Categories: Fără categorie

SierraQuadrant: Strategia primarului Capitalei de a sacrifica ELCEN este o alegere extrem de periculoasă pentru cetăţeni

Strategia primarului Capitalei, Gabriela Firea, de a sacrifica ELCEN, mizând pe faptul că aceasta va continua să livreze agentul termic către RADET “pe datorie”, este o alegere extrem de periculoasă pentru cetăţeni, se arată într-un comunicat al administratorului judiciar al ELCEN, Siera Quadrant, potrivit Agerpres.

“Strategia primarului Capitalei, doamna Gabriela Firea, de a sacrifica ELCEN, mizând pe faptul că aceasta va continua să livreze agentul termic către RADET “pe datorie”, este o alegere nu doar neinspirată, ci extrem de periculoasă pentru cetăţeni. Decizia PMB de a forţa mâna unui furnizor care şi-a onorat în permanenţă obligaţiile contractuale, chiar şi atunci când nu a fost plătit, cu intenţia clară de a menţine relaţia contractuală a ELCEN cu o companie aflată în faliment (RADET), trece dincolo de graniţele unui management defectuos şi se înscrie pe linia acţiunilor de forţă autoritare”, subliniază sursa citată.

Potrivit administratorului ELCEN, la mai mult de două luni de la înfiinţarea companiei municipale Termoenergetica, Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) nu a efectuat niciun demers de substanţă în ceea ce priveşte preluarea activităţii RADET de către noua companie, în ciuda apelurilor repetate pe care ELCEN le-a transmis autorităţilor.

În context, reprezentanţii Sierra Quadrant afirmă că această tergiversare a PMB urmăreşte menţinerea ELCEN într-o poziţie de furnizor captiv pentru RADET, o companie falimentară care nu face altceva decât să acumuleze datorii, afectând implicit situaţia economică a ELCEN, care se află în plin proces de reorganizare.

“Preluarea serviciului de transport şi distribuţie a energiei termice de la RADET de către Termoenergetica ar obliga PMB să asigure capitalizarea noii companii şi plata subvenţiei la zi, astfel încât aceasta să-şi onoreze obligaţiile de plată către furnizori, respectiv către ELCEN. Dorim să subliniem faptul că ROMGAZ, furnizorul de materie primă al ELCEN, nu are nicio obligaţie contractuală faţă de RADET sau PMB, astfel încât, în lipsa achitării obligaţiilor de plată de către ELCEN, poate sista în orice moment furnizarea gazelor”, se mai precizează în comunicat. 

Sierra Quadrant menţionează că procesul de refacere a sistemului de termoficare din Bucureşti este întârziat şi pentru că administratorul judiciar al RADET, compania Rominsolv, a solicitat suspendarea falimentului societăţii, deşi acesta a fost pronunţat de instanţa de judecată, iar situaţia financiară dezastruoasă a companiei este de notorietate publică.

“În ultimii patru ani, situaţia RADET, aflată în subordinea şi coordonarea PMB, s-a deteriorat iremediabil. Acum, deşi Termoenergetica este, în sfârşit, înfiinţată legal, pur şi simplu au decis să nu mai facă nimic. Tergiversarea mutării activităţii RADET către o companie nouă, curată, are un singur scop: ca RADET să poată acumula în continuare datorii, ştiind că aceşti bani nu vor fi plătiţi niciodată, iar ROMGAZ şi ELCEN să fie obligate cumva să livreze materie primă şi, respectiv, agent termic pe gratis. Compania noastră a administrat sute de procese de insolvenţă, la cel mai înalt nivel, însă n-am întâlnit niciodată acest gen de jocuri de culise, în care o autoritate a statului se joacă pur şi simplu cu destinele cetăţenilor din Capitală. Deşi este vară şi numai la căldura din calorifere nu se gândesc oamenii, reiterez faptul că ELCEN nu va mai livra agent termic pe gratis către nicio companie, indiferent ce primar va încerca să ne forţeze mâna”, a declarat Ovidiu Neacşu, partener fondator Sierra Quadrant. 

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

10 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

10 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

11 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

11 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

11 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More