Valoarea maximă nerambursabilă este de 29.088.180,00 lei fără TVA, iar contribuția proprie se ridică la 67.854.872,60 lei
Silcotub S.A., cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici și, din 2004, parte a companiei Tenaris – lider mondial în producția și furnizarea de produse tubulare și servicii conexe pentru industria energetică, industria auto, sectorul de petrol și gaze și multe alte aplicații industriale încă din 2004, a demarat un proiect de producție a energiei din surse regenerabile solare cu o putere nominală de 19,8 MW, respectiv 21,216 MWp în Călărași, în valoare de 96.943.052,60 lei cu TVA.
Din totalul investiției, valoarea maximă nerambursabilă, ce va fi accesată de către companie prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), este de 29.088.180,00 lei fără TVA, iar contribuția proprie se ridică la 67.854.872,60 lei. Inițial, valoarea investiției era estimată la circa 16 milioane euro (sub 80 milioane lei) plus TVA. Prin această investiție se are în vedere realizarea unei reduceri a gazelor cu efect de seră, respectiv o scădere anuală estimată a gazelor cu efect de seră în cuantum de 18.971,42 echivalent tone de CO2, în condițiile în care oțelăria de la Călărași emite, potrivit ETS, 47.000 echivalent tone de CO2.
Contractul de finanțare a fost semnat în decembrie anul trecut, când a fost obținut și avizul tehnic de racordare (ATR) pentru parcul fotovoltaic.
Mihaela Popescu, președinta Tenaris Silcotub, a declarat: “Am decis să facem acest proiect de parc fotovoltaic, după ce prețurile în criza energetică au crescut de peste 5 ori, iar în acele momente nu am beneficiat de sprijin din partea autorităților. Este o activitate nouă pentru noi și, dacă vom vedea că lucrurile merg bine, ne vom mai dezvolta pe acest segment.
Când va fi finalizat, proiectul va acoperi circa 10% din necesarul de energie al oțelăriei Silcotub de la Călărași. Perioada de implementare a parcului fotovoltaic este de 12 luni, între decembrie 2023 și decembrie 2024, pe un teren de 25 de hectare de lângă unitatea de producție siderurgică de la Călărași”.
Întrebată cum vede piața de energie după eliminarea plafonării și compensării prețurilor, doamna Popescu a spus: “Este încă prematur să spunem cum va fi situația. Depinde foarte mult de ce se va întâmpla în acest an”.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt următoarele:
• Realizarea unei capacități operaționale suplimentare instalate de producere a energiei din surse regenerabile cu o putere nominală de 19,8 MW / capacitate instalată de 21,216 MWp, în cadrul unui amplasament proprietate a SC SILCOTUB SA (amplasament alcătuit din două loturi lipite, respectiv: Teren Intravilan, Adresa: Loc. Călărași, Jud. Călărași, T79, P4, identificat prin Număr cadastral 31239, suprafața 25.000 mp și Teren Intravilan, Adresa: Loc. Călărași, Str Ing.Coarna Teodor, Jud. Călărași, identificat prin Număr cadastral 23178, suprafața din acte: 215.000 mp, măsurată: 211.854 mp);
• Realizarea unei reduceri a gazelor cu efect de seră, respectiv o scădere anuală estimată a gazelor cu efect de seră în cuantum de 18.971,42 echivalent tone de CO2;
• Prin implementarea proiectului, respectiv prin punerea în funcțiune și operarea noii capacități de producere a energiei din surse regenerabile (capacitate cu o putere nominală de 19,8 MW / capacitate instalată 21,216 MWp) se va realiza o producție brută de energie primară din surse regenerabile în cuantum de 2.64213 mii tep/an;
• Prin implementarea proiectului, respectiv prin punerea in funcțiune și operarea noii capacități de producere a energiei din surse regenerabile (putere nominală de 19,8 MW / capacitate instalată 21,216 MWp), se va realiza o producție totală de energie electrică din surse regenerabile în cuantum de 30,713 MWh/an, respectiv de 614,260 MWh în 20 ani.
Rezultate:
• Rezultat Numărul 1: Extinderea capacității operaționale suplimentare instalate de producere a energiei din surse regenerabile cu o putere nominală de 19,8 MW / capacitate instalată 21,216 MWp, în cadrul unui amplasament proprietate a SC SILCOTUB SA (amplasament alcătuit din două loturi lipite, respectiv: Teren Intravilan, Adresa: Loc. Călărași, Jud. Călărași, T79, P4, identificat prin Numar cadastral 31239, suprafata 25.000 mp si Teren Intravilan, Adresa: Loc. Călărași, Str Ing.Coarna Teodor, Jud. Călărași, identificat prin Număr cadastral 23178, suprafața din acte: 215.000 mp, măsurată: 211.854 mp);
• Rezultat Numărul 2: Reducerea gazelor cu efect de seră, respectiv o scădere anuală estimată a gazelor cu efect de seră în cuantum de 18.971,42 echivalent tone de CO2;
• Rezultat Numărul 3: Obținerea unei producții brute de energie primară din surse regenerabile în cuantum de 2.64213 mii tep/an;
• Rezultat Numărul 4: Obținerea unei producții totale de energie electrică din surse regenerabile în cuantum de 30,713 MWh/an, respectiv de 614,260 MWh în 20 ani.
Silcotub S.A. este prezentă în 9 orașe din România și operează unități de producție complet integrate, de la colectarea și pregătirea fierului vechi în Popești-Leordeni, Brașov și Iernut, la elaborarea oțelului în Călărași și realizarea de produse tubulare cu valoare adăugată mare la Zalău. De asemenea, o fabrică de prăjini de pompare în Câmpina și un centru de servicii în Ploiești completează portofoliul de produse pentru clienții din industria de petrol și gaze. Conform celor mai recente date publice disponibile, compania a terminat anul 2022 cu profit net de circa 442 milioane lei, la venituri totale de peste 4,2 miliarde lei și cu circa 2000 angajați. Forța de muncă este românească. Compania exportă produse în toate părțile globului.