Politica

Simion: Europa pe care o vreau eu nu pune liste cu ce ai voie să vorbeşti şi ce nu ai voie să vorbeşti şi nu interzice protestele

Preşedintele AUR, George Simion, a afirmat, sâmbătă, că Europa pe care şi-o doreşte “nu pune liste cu ce ai voie să vorbeşti şi ce nu ai voie să vorbeşti şi nu interzice protestele”, potrivi Agerpres.

El a participat la lansarea listei de candidaţi a partidului său la alegerile europarlamentare şi a intrat în scenă pe acordurile cântecului “Phoenix” al trupei Phoenix.

Simion s-a referit la declaraţiile pe care le-a făcut sâmbătă premierul ungar Viktor Orban, la Băile Tuşnad.

“Zilele astea a mai venit un musafir în România – Orban Viktor”, a spus Simion, moment în care cei din public au huiduit.

El a susţinut că “s-au spus unele adevăruri acolo”, anume “valorile Europei noastre nu sunt infracţionalitatea, nu sunt migraţia ilegală, nu sunt războiul”.

“Vreau să le spun celor care visează schimbări de graniţe că în Europa noi nu facem iredentism, şovinism şi schimbări de graniţe. Să încerce la Putin poate şi în Rusia”, a spus preşedintele AUR.

De asemenea, George Simion a făcut referire la declaraţiile premierului ungar, potrivit căruia MAE român i-ar fi transmis ce teme poate aborda în discursul său de la Tuşnad.

“Europa pe care o vreau eu nu pune liste cu ce ai voi să vorbeşti şi ce nu ai voie să vorbeşti şi nu interzice protestele (…)
Domnul Viktor Orban, dacă vă faceţi bine temele s-ar putea să vă acceptăm şi pe dumneavoastră în proiectul Europei pe care ne-o dorim”, a spus Simion.

Reprezentanţii AUR au prezentat lista cu candidaţii pentru un loc de europarlamentar, sâmbătă, în cadrul unui eveniment la Arenele Romane din Bucureşti. Persoanele invitate la eveniment au fost îmbrăcate în alb, iar pe bannerul expus la eveniment a fost scrisă sintagma “Apărătorii patriei române”.

Alegerile pentru reprezentanţii statelor comunitare în Parlamentul European vor avea loc în perioada 6-9 iunie, 2024.

Scrutinul din România va avea loc pe 9 iunie.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

20 de ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

20 de ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

20 de ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

21 de ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

21 de ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

21 de ore ago

This website uses cookies.

Read More