Update articol:

Sincronizarea Unităţii 2 de la Cernavodă la Sistemul Energetic Naţional s-a realizat luni

nuclear
Lucrările aferente opririi planificate a Unităţii 2 CNE Cernavodă au fost finalizate iar sincronizarea la Sistemul Energetic Naţional s-a realizat luni, 14 iunie, a anunţat Nuclearelectrica SA.

“SN Nuclearelectrica SA anunţă că lucrările aferente opririi planificate a Unităţii 2 CNE Cernavodă au fost finalizate, inclusiv cele efectuate pentru remedierea unor probleme identificate la sistemul electric, în partea clasică a centralei, care au condus la extinderea perioadei de oprire planificată cu o zi. Sincronizarea la Sistemul Energetic Naţional s-a realizat în data de 14.06.2021”, precizează compania printr-un comunicat.

Unitatea 2 a intrat în programul de oprire planificată în data de 9 mai 2021, în vederea efectuării lucrărilor de mentenanţă planificate, realizate o dată la doi ani pentru fiecare unitate. În perioada opririi planificate s-au efectuat peste 12.000 de activităţi din următoarele programe: programul de mentenanţă preventivă şi corectivă; programul de inspecţii; programul de testare obligatorie pe perioada opririlor planificate, conform cerinţelor Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, care se poate efectua numai cu centrala oprită; programul de implementare a modificărilor de proiect pe anumite sisteme/ echipamente/ componente.

Nuclearelectrica precizează, de asemenea, că toate lucrările din perioada opririi planificate au fost realizate cu respectarea strictă a măsurilor de securitate nucleară, procedurilor aplicabile şi a măsurilor de prevenţie a răspândirii infectării cu coronavirus.

Centrala nuclearoelectrică Cernavodă asigură funcţionarea în siguranţă a Unităţilor nucleare 1 şi 2, fiecare cu o putere instalată de producţie de 700 MW. Cele două reactoare de la Cernavodă asigură aproximativ 20% din necesarul de energie al României.

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost pusă în operare comercială la data de 2 decembrie 1996, iar Unitatea 2 la data de 28 septembrie 2007.

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (14/08/2025)

Completare Convocare AGA O & E 03 (04).09.2025

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (14/08/2025)

Informare Depozitarul Central - operare diminuare capital social - nr. actiuni

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (14/08/2025)

Erata in versiunea in limba engleza a Convocatorului AGA din 29 septembrie 2025

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (14/08/2025)

Detalii teleconferinta rezultate financiare S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (14/08/2025)

Data platii pentru fractiile rezultate ca urmare a Consolidarii Valorii Nominale