Update articol:

Sindicaliştii de la Alro protestează mâine din cauza diminuării temporare a producţiei şi îi transmit premierului Ciucă: Credem că un om ca dumneavoastră, călit în atâtea misiuni grele, este capabil și poate salva industria românească

În data de 30.12.2021 între orele 14.30-17.00, va avea loc un miting de protest în fața sediului ALRO S.A la care vor participa angajații intreprinderi, a transmis Constantin Popescu, Președintele Sindicatului Liber Aluministul.

Conducerea Alro a transmis acum câteva zile că activitatea de producție a aluminiului primar se va diminua temporat în contextul situației excepționale de pe piețele de energie și gaze, dar nu are în vedere pentru moment concedieri ale personalului angajat.  

Constantin Popescu spune: “Având în vedere situația disperată în care ne aflăm datorită faptului că în data de 27.12.2021 Consiliul de Administrație al ALRO S.A a luat hotărârea ireversibilă «de distrugere a aluminiului românesc» prin închiderea a 60% din capacitatea de producție, aceasta datorându-se energiei electrice extrem de scumpe și din cauza lipsei cantității necesare pentru menținerea fluxului de producție.

Totodată se naște un fenomen imposibil de oprit și anume, trimiterea a peste 1300 de angajați în șomaj tehnic oferindu-le acestora și familiilor lor sărăcie, pentru că nu va mai fi posibilă angajarea lor și redeschiderea capacităților închise, chiar dacă conducerea declarativ o face, întrucât investițiile pentru repornire sunt de ordinul sutelor de milioane de dolari.

Demersurile făcute de conducere și sindicate la Președenția României, Guvernului României, în special domnului Prim Ministru Nicolae Ciucă, Ministrului Energiei, Ministrului Muncii, Ministrului de Finanțe, Ministrului Economiei,  Prefectului Județului Olt, se pare că nu au fost luate în considerare pentru ca nu am primit niciun ajutor care să încerce să reglementeze într-un fel sau altul situația creată la ALRO S.A . cu implicații în întreaga economie.

Cu respect ne adresăm dumneavoastră domnule Prim Ministru și credem că un om ca dumneavoastră călit în atâtea misiuni grele este capabil și poate salva industria românească. Vedem și nu putem rămâne indiferenți cum ne sunt distruse familiile lăsate fără o sursă de venit pentru nu știu câtă vreme și cu mare dărnicie primim în schimb sărăcie”.

Conducerea Alro a anunțat investitorii și publicul interesat că, în contextul situației excepționale de pe piețele de energie și gaze, Consiliul de Administrație a adoptat, în ședința din 27 decembrie 2021, programul de producție pe anul 2022.

Potrivit Alro, programul de producție se bazează pe câteva principii economice solide, precum prezervarea lichidității, îndeplinirea tuturor obligațiilor asumate de către companie, inclusiv plata la timp a salariilor, a impozitelor și taxelor și a serviciului datoriei pentru creditele angajate, precum și adoptarea unui model de business care țintește pe de-o parte să reducă dependența de energia electrică, iar pe de altă parte să mențină pe cât posibil portofoliul de produse, cu excepția celor neprofitabile sau cu marja de profit foarte mică.

În acest sens, activitatea de producție a aluminiului primar se va diminua, de la cinci hale de electroliză la doua hale, cu implementarea de măsuri tehnologice care să permită o repornire rapidă și eficientă atunci când condițiile de pe piețele de energie vor reveni la normal.

În ceea ce privește portofoliul de produse, societatea intenționează să păstreze sau chiar să crească portofoliul de produse procesate și să diminueze portofoliul de produse primare, astfel încât să rezulte un mix de producție echilibrat și eficient.
În anul 2022 se vor implementa și măsuri de reducere a costurilor și de eficientizare a activității, iar cantitățile de metal primar care nu vor mai fi produse, vor fi compensate parțial cu metal reciclat sau cu metal primar cumpărat de la terți.

 

Conducerea Alro a decis: activitatea de producție a aluminiului primar se va diminua temporar; nu avem în vedere pentru moment concedieri ale personalului angajat

 

Societatea apreciază că o parte din furnizorii și din clienții săi vor fi afectați de măsurile propuse, astfel încât și-a propus să angajeze cu acestea discuții constructive în vederea diminuării impactului și asigurării condițiilor de repornire a capacităților.

Conducerea societății nu are în vedere pentru moment concedieri ale personalului angajat, ci doar măsuri pentru eficientizarea folosirii forței de muncă, măsuri care pot cuprinde inclusiv perioade de șomaj tehnic sau devansarea și cumularea unor revizii și reparații.

Conducerea societății își exprimă încrederea ca societatea va traversa cu succes actuala perioadă dificilă și va informa din timp investitorii și publicul interesat despre evoluția situației sale, în conformitate cu regulile pieței de capital. Informațiile financiare relevante vor fi publicate, ca de obicei, potrivit calendarului financiar anual.

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025