Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSindicaliştii din educaţie au anunţat, miercuri, după întâlnirea cu premierul Ciucă, la Palatul Victoria că nu s-a ajuns la un acord şi că greva din învăţământ va începe luni, 22 mai, pentru că promisiunile sunt nesatisfăcătoare, potrivit news.ro.
”Ni s-au avansat nişte propuneri pe care noi le considerăm nesatisfăcătoare, în momentul de faţă, respectiv aplicarea în integralitate a Anexei 8, pentru toţi cei care sunt prinşi şi posibilitatea prinderii în Programul de guvernare a învăţământului ca prioritate naţională. Asta este ceea ce s-a lansat în urma discuţiei”, a spus Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”, Marius Nistor.
El a precizat: ”Greva care a fost anunţată va începe luni, 22 mai, în toate unităţile de învăţământ preuniversitar. Nu avem niciun motiv, în momentul de faţă, să renunţăm la această formă extremă de protest. Nu ne-am dorit-o, era obligaţia Guvernului şi a celor care au putere de decizie, cunoscând problemele noastre, să vină cu soluţii mult mai rapide. Şi, aşa cum i-am transmis şi domnului prim-ministru şi domnului Ciolacu, apare o mare problemă, cea legată de credibilitate”.
Nistor a mai spus că majoritatea colegilor lui vor să vadă lucruri concrete şi nu doar declaraţii, chiar dacă sunt făcute în şedinţă de Guvern sau în altă parte.
Simion Hăncescu, preşedinte FSLI, a spus la rândul lui că ”concluzia este clară, promisiunile sunt subţiri, doar că anexa se va aplica şi că în programul de guevrnare o să fie lucruri concrete legate de grila de salarizare şi că educaţia va fi prioritate”.
”Oamenii aşteaptă altceva şi este limpede că de luni va fi grevă general. Este voinţa oamenilor, mandatul nostrum este de a veni cu ceva concret. Am cerut astăzi să se resolve şi problema inflaţiei, să se vină cu un act normativ care să acopere rata inflaţiei, acest lucru se poate face”, a mai spus preşedintele FSLI.
El a anunţat că este posibil să mai existe o discuţie cu premierul Ciucă, luni.
”Mai este timp să se găsească soluţii dar, până atunci, mesajul nostrum este clar, grevă generală din 22 mai, orele 8.00.
Autor: Andrei Rădulescu Industria a reprezentat în ultimele decenii ramura motor a economiei, care generează…
Mircea Mihăilescu rămâne Președinte de onoare „Obiectivul nostru este creșterea sustenabilă, iar prioritatea este execuția…
Preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Veaceslav Volodin, a sosit luni în China, în…
Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) îşi exprimă îngrijorarea cu privire la pachetele recente de…
Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București,…
aprobata prin Decizia ASF nr. 807/21.08.2025 Denumirea si sediul social al societatii vizate Societatea vizata…
This website uses cookies.
Read More
View Comments
Guvernul bla,bla,bla,
Nu putem semna,
Rotativa va conta!😯