Categories: Fără categorie

Sindicatele din Educaţie organizează miercuri un marş de protest, unde sunt aşteptaţi peste 15.000 de sindicalişti

Peste 15.000 de sindicalişti din întreaga ţară sunt aşteptaţi să participe miercuri la un marş de protest, organizat de trei federaţii sindicale din Educaţie, o acţiune care va începe din Piaţa Victoriei şi se va încheia în faţa Palatului Parlamentului, potrivit Agerpres.

“Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală “Alma Mater”, în numele celor peste 350.000 de salariaţi din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, vor organiza miercuri, 10 mai 2023, începând cu ora 11:00, un marş de protest, care va porni din Piaţa Victoriei şi se va încheia în faţa Palatului Parlamentului. Peste 15.000 de membri de sindicat din întreaga ţară au anunţat că vor participa la acest marş de protest. Acţiunea urmăreşte să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ românesc, în mod special, angajaţii – personalul didactic, nedidactic şi didactic auxiliar”, au anunţat federaţiile sindicale.

Revendicările sindicaliştilor din educaţie vizează: majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic; instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic.

De asemenea, sindicaliştii mai solicită acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ; acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.); creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii; renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei.

Liderii federaţiilor sindicale au subliniat că în prezent se află în desfăşurare un referendum privind declanşarea grevei generale în educaţie, începând cu data de 22 mai 2023, dacă problemele lor nu vor fi rezolvate.

Sindicatele din Educaţie au demarat protestele încă din luna aprilie, când au pichetat timp de două zile – 25 şi 26 aprilie – sediul Guvernului.

Articole recente

Bolojan s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău: Aderarea la UE înseamnă şansa unei dezvoltări mai rapide

Premierul Ilie Bolojan, aflat în vizită la Chişinău, a discutat cu preşedintele Parlamentului din Republica…

2 ore ago

Ministrul Sănătății: Noi criterii de evaluare pentru șefii de secție din spitale

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat, sâmbătă, la Deva, că în evaluarea șefilor de secții…

2 ore ago

Rogobete: Din septembrie spitalele vor trebui să publice o serie de indicatori de transparență în activitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, sâmbătă, la Deva, că din luna septembrie spitalele vor…

2 ore ago

Maia Sandu: Republica Moldova şi România se sprijină reciproc şi construiesc împreună un viitor european sigur şi prosper

Republica Moldova şi România se sprijină reciproc şi construiesc împreună un viitor european sigur şi…

2 ore ago

Germania: Merz respinge majorarea taxelor pentru companiile mijlocii şi cere reformarea statului bunăstării

Cancelarul german Friedrich Merz a promis sâmbătă că taxele aplicate companiilor mijlocii nu vor fi…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More