Update articol:

Sindicatele salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE protestează, marţi, în Piaţa Victoriei

guvern Sursa foto: facebook.com
Sindicatele salariaţilor din Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) organizează, marţi, timp de patru ore, un protest în Piaţa Victoriei, potrivit Agerpres.

Potrivit Blocului Naţional Sindical (BNS), la care sunt afiliate cele trei organizaţii sindicale, la acţiunea ce va avea loc între orele 10:00 – 14:00, sunt aşteptaţi angajaţi din toată ţara ai celor trei instituţii, pentru a-şi “exprima nemulţumirea faţă de măsurile legislative recente, ce afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”.

În timpul protestului, o delegaţie formată din cinci persoane va depune un memoriu oficial la registratura Guvernului României.

BVB | Știri BVB
CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (25/11/2025)

Notificare Banca Comerciala Romana - Anunt privind perioda de pre-stabilizare

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (25/11/2025)

Modificari in Consiliul de Administratie si Comitetul de Strategie