Politica

“Marșul Pomanagiilor Împotriva Neoliberalismului” – Sindicatul Elevilor şi Studenţilor pichetează sâmbătă sediile USR, PNL şi cel al Guvernului

Sindicatul Elevilor şi Studenţilor Militanţi pichetează sâmbătă sediile USR, PNL şi cel al Guvernului, pentru apărarea gratuităţii studenţilor la călătoriile cu CFR.

Astfel, sindicatul cheamă tinerii, şi nu numai, în stradă pentru apărarea gratuităţii studenţilor la călătoriile cu CFR, se menţionează într-un comunicat remis de organizaţia sindicală.

“Evenimentul intitulat ‘Marşul Pomanagiilor Împotriva Neoliberalismului’, aluzie la ironiile mediatice asupra subiectului, va avea loc sâmbătă, 20 februarie, în Bucureşti.”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, întâlnirea va avea loc la ora 14:00 în faţa sediului USR de pe Şoseaua Pavel D. Kiseleff, participanţii urmând să picheteze şi sediul PNL de pe Bulevardul Aviatorilor, pentru ca apoi să plece spre Piaţa Victoriei şi să-şi facă mesajul auzit în faţa Guvernului.

La miting sunt aşteptate aproximativ 40 de persoane, iar organizatorii anunţă că vor fi respectate măsurile de distanţare socială şi protecţie. Evenimentul este deschis oricărui participant, indiferent de vârstă sau de ocupaţie.

Organizatorii protestului insistă că măsurile de austeritate lovesc în cei mai vulnerabili dintre tineri şi că Guvernul sacrifică accesul la mobilitate al studenţilor în jocurile politice la care ia parte. Aceştia se opun, de asemenea, posibilelor soluţii de compromis prin care politicienii încearcă să tempereze reacţiile venite din partea tinerilor în ultimele zile.

“Mesajul nostru este clar: Nu vă atingeţi de drepturile existente. Dacă acceptăm compromisuri, măsurile de austeritate vor continua pe zi ce trece. Am văzut deja cum premierul şi-a motivat ideologic opoziţia faţă de gratuitate şi ne putem imagina continuarea. Trebuie să existe o reacţie fermă”, a declarat Mihnea Teodor Popescu, unul dintre membrii Sindicatului.

La rândul său, Andrei Mureşan, membru fondator al Sindicatului susţine că “negocierile cu organizaţiile studenţeşti s-au petrecut în spatele uşilor închise”.

“Oricât am vrea să simulăm transparenţa, este clar că există o ruptură între cei care discută cu decidenţii şi elevii şi studenţii de rând. Avem nevoie de un model mai bun de apărare a intereselor tinerilor, unul care să ofere o platformă tuturor şi care să nu lucreze cu jumătăţi de măsură”, a mai spus Andrei Mureşan.

Potrivit sursei citate de Agerpres, Sindicatul Elevilor şi Studenţilor Militanţi reprezintă baza unei viitoare structuri mai ample, FRONT (Federaţia Reprezentativă a Organizaţiilor Non-Concesionale de Tineret), care va urma modelul sindical de organizare pentru a construi o platformă accesibilă tuturor tinerilor din România, din toate categoriile sociale, prin care se vor putea auto-reprezenta şi vor putea lupta pentru interesele, drepturile şi libertăţile lor

Articole recente

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

12 minute ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

17 minute ago

Profitul net al Grupului Softbinator aproape s-a triplat, în primul semestru, la 696 mii lei

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs,…

24 de minute ago

Petrolul crește cu aproape 2% după atacul israelian în Qatar

Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…

49 de minute ago

Pîslaru: În 2025, nu există risc de pierdere de fonduri europene; lucrurile nu arată rău deloc nici pentru 2026 (interviu Agerpres)

Obiectivul Guvernului este să atragă peste 20 de miliarde de euro din PNRR, iar în…

53 de minute ago

Adrian Câciu: Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter!

Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter,…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More