Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzKeir Starmer
Premierul britanic Keir Starmer subliniază joi nevoia urgentă de reformă a NHS, veneratul sistem britanic de asistenţă medicală gratuită, într-un moment în care un raport independent evidenţiază “starea critică” a acestei instituţii, notează AFP, potrivit Agerpres.
Laburistul, ajuns la putere în iulie, promite “cea mai mare reorganizare” a sistemului public de sănătate de la înfiinţare, potrivit unui fragment din discursul pe care urmează să-l ţină joi, cu ocazia publicării unei anchete privind NHS.
Acest raport de 142 de pagini consideră că funcţionarea serviciului public de sănătate s-a deteriorat în ultimii 15 ani şi că se află într-o stare de “decrepitudine”.
Iar cauzele sunt multiple, potrivit autorului acestui raport, Ara Darzi, membru neafiliat al Camerei Lorzilor: lipsă de investiţii, încercare ineficientă de reorganizare, pandemie legată de COVID-19.
Raportul subliniază, de asemenea, creşterea numărului de pacienţi care suferă de boli de lungă durată, cum ar fi diabetul sau hipertensiunea arterială, punând NHS sub presiune.
De asemenea, se spune că Regatul Unit are o rată de incidenţă a cancerului mai mare decât alte ţări europene, cu liste de aşteptare uriaşe de pacienţi pentru a obţine un tratament.
“Ceea ce avem nevoie este curajul de a pune în aplicare o reformă pe termen lung: o intervenţie chirurgicală majoră, şi nu soluţii improvizate”, asigură Starmer, potrivit fragmentului din discursul său.
Vor fi prezentate trei axe de reformă cu scopul de “a redresa NHS”: transformarea digitală, dezvoltarea îngrijirii ambulatorii şi prevenirea.
“Schimbarea ar putea reprezenta cea mai mare reinventare a NHS de la naşterea sa”, asigură prim-ministrul.
Laburiştii, care i-au înlăturat pe conservatori de la putere pe 4 iulie, au promis că vor “repara” NHS, acuzându-i pe conservatori că l-au “sfărâmat” în cei 14 ani la putere.
Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…
Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…
Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…
Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…
Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…
Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…
This website uses cookies.
Read More