International

Situaţia economiei Germaniei se va îmbunătăţi din primăvara acestui an

Situaţia celei mai mari economii europene ar urma să se îmbunătăţească în cursul anului, începând cu primăvara anului 2023, a anunţat miercuri Ministerul german al Economiei, transmit DPA şi Reuters, potrivit Agerpres.

Dacă va avea loc o recesiune, ea va fi mai blândă şi mai scurtă decât s-a estimat anterior, datorită măsurilor de 200 miliarde de euro pentru protejarea consumatorilor de preţurile ridicate ale energiei, şi reducerii consumului de gaze. “Cu toate acestea, există încă mulţi factori care generează stres: invadarea Ucrainei de către Rusia şi consecinţele sale economice, nivelul slab al economiei mondiale, preţurile în continuare mari la energie şi inflaţia ridicată, comparativ cu nivelul de dinaintea crizei”, a informat Ministerul Economiei.

În pofida îmbunătăţirii perspectivelor, ministrul german al Economiei, Robert Habeck, se aşteaptă la multiple dificultăţi în 2023, deoarece situaţia rămâne volatilă. Există reticenţe privind anumite investiţii, de exemplu în sectorul construcţiilor, a explicat Habeck. Comenzile noi în sectorul construcţiilor au scăzut cu 8,2% în perioada ianuarie-noiembrie 2022, faţă de primele 11 luni din 2021, a anunţat miercuri Oficiul Federal de Statistică (Destatis).

Guvernul de la Berlin şi-a îmbunătăţit miercuri previziunile privind creşterea economiei germane, care ar urma să se situeze la 0,2% în 2023 (faţă de un declin de 0,4% estimat în toamnă), în timp ce inflaţia ar urma să scadă la 6% în 2023, faţă de prognoza precedentă de 7%. În 2022, rata anuală a inflaţiei în Germania s-a situat la 7,9%.

Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) estima recent că economia ţării se va contracta cu 0,5% în 2023, dar va reveni pe creştere în 2024 şi 2025.

Un studiu al Institutului economic Ifo publicat miercuri arată că indicele climatului de afaceri în Germania a urcat la 90,2 puncte în ianuarie, de la 88,6 puncte în decembrie.

“Încrederea în economia germană s-a îmbunătăţit, companiile fiind mai puţin pesimiste în legătură cu perspectivele economice”, susţine Ifo.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

7 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

7 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

8 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

8 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

8 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More