Update articol:

Skoda speră că Volkswagen va anunţa în 2022 decizia privind fabrica de baterii din Europa de Est

Klaus Zellmer/ Sursa foto: skoda-storyboard.com Klaus Zellmer/ Sursa foto: skoda-storyboard.com

Skoda, subsidiară a grupului german Volkswagen, se aşteaptă ca firma mamă să ia o decizie în privinţa planificatei fabrici de baterii din Europa de Est până la finalul lui 2022, a anunţat luni Klaus Zellmer, directorul general al producătorului auto ceh, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Volkswagen vrea să devină cel mai mare furnizor mondial de vehicule electrice la mijlocul acestui deceniu şi în acest sens a dezvăluit o strategie care prevede construcţia a şase fabrici de celule de baterii pentru vehiculele electrice în Europa până la finele acestui deceniu. Una din uzine, care ar urma să fie inaugurată în 2027, va fi construită în Europa de Est, iar Ungaria, Polonia, Slovacia şi Cehia concurează pentru această unitate. Împreună, cele şase fabrici de baterii din Europa ale Volkswagen vor putea produce celule de baterii cu o capacitate totală de 240 gigawaţi oră pe an în 2030.

“Dacă totul merge bine, am putea vedea prima confirmare fermă, până la conformarea oficială a autorităţilor din cadrul grupului Volkswagen, până la finalul lui 2022”, a declarat şeful Skoda la Forumul economic ceh-german de la Praga.

Oficialul a adăugat: “Cred, şi sper, că Republica Cehă se va alătura eforturilor noastre pentru această cea mai importantă piesă a puzzle-ului, care va transforma cea mai importantă industrie a ţării”.

Skoda este cel mai mare exportator din Republica Cehă.

BVB | Știri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (01/08/2025)

Convocare AGOA 4 (5) septembrie 2025

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie