Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSkylight Residence SRL, deținută de familia de investitori Topolinski, a câștigat ultimul apel împotriva Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) în cazul privatizării Aversa, după ce Curtea de Apel București a decis că dezvoltatorul a îndeplinit toate obligațiile impuse prin licitația desfășurată în septembrie 2013, potrivit unui comunicat de presă.
„Este o decizie monumentală pentru noi, la capătul unei lupte care a durat 9 ani, timp în care am învins AAAS în instanță de 21 de ori”, spune Michael Topolinski. „Probabil că nu mulți investitori străini ar fi dat dovadă de atâta determinare, curaj și tărie pentru a-și susține cauza, însă familia noastră rămâne dedicată principiilor etice de business și luptei împotriva corupției sistemice. Suntem bucuroși că instanțele din România ne-au făcut dreptate, deoarece de-a lungul anilor am fost în mod constant ținta acuzațiilor false și nefondate, a jurnalismului părtinitor și manipulării opiniei publice de către un sistem corupt.”
Dezvoltatorul imobiliar va prelua acum proprietatea terenului de 97.000 mp, intenționând să demareze lucrările de construcție a proiectului cu utilizare mixtă Skylight Residence în 2023.
Tyler Topolinski adaugă: „SkyLight Residence este un proiect sustenabil de peste 500 de milioane de euro care va transforma pentru totdeauna zona Obor și viața rezidenților săi. De prea mulți ani, acest cartier a fost obligat să trăiască în preajma unor clădiri în stare avansată de degradare, care puneau în pericol siguranța și sănătatea oamenilor. Odată obținută autorizația de demolare, a trebuit să ne mișcăm rapid, deoarece două rapoarte realizate de ingineri experți au concluzionat că aceste clădiri aflate în stare avansată de degradare s-ar putea prăbuși oricând peste Ziduri Mosi, așa că trebuiau demolate de urgență. Până acum, am investit aproximativ 500.000 de euro în lucrări de demolare și curățarea zonei în vederea pregătirii pentru demararea lucrărilor de construcție”.
Conceput pentru segmentul mediu și premium de piață, SkyLight Residence este un proiect sustenabil creat în conformitate cu standardul de excelență BREEAM care certifică proiectele verzi. Proiectul cu utilizare mixtă va cuprinde peste 35% din teren organizat ca spații verzi (comparativ cu procentul minim impus de 30%), peste 2.200 de apartamente, 89.000 mp de spații de birouri organizate în forma unui campus IT și 8.540 mp suprafață de vânzare în cadrul spațiilor comerciale. Spațiile verzi vor include 5 parcuri private cu piscine, piste de alergare, zone de lectură, parcuri pentru câini și spații de întâlnire.
Pentru a răspunde nevoilor Primăriei și locuitorilor din Sectorul 2, InteRo va include în proiectul său o școală primară cu o capacitate de 250 de locuri pentru elevi, trei grădinițe (cu o capacitate totală de 150 de locuri pentru copii) și trei creșe (de asemenea pentru 150 de copii), potrivit comunicatului.
De asemenea, familia Topolinski a fost de acord să doneze administrației locale străzi în valoare de 12 milioane de euro pe care le va construi în cadrul proiectului SkyLight. Totodată, bugetul Primăriei va beneficia de impozite anuale în sumă de aproximativ 15 milioane lei ca urmare a realizării proiectului, sumă ce va asigura un sprijin financiar important pentru noi investiții în Sectorul 2, se mai arată in comunicat.
Un beneficiu suplimentar pentru comunitatea locală va fi dezvoltarea parcului central în suprafață de 8.000 mp care va face legătura dintre Parcul Bucur Obor și un nou parc de 3 hectare propus a fi amenajat odată cu revitalizarea zonei CFR. De asemenea, InteRo s-a angajat să planteze 1.000 de copaci de mari dimensiuni în zonă.
Înființat de familia de investitori Topolinski (tatăl Michael și cei trei copii ai săi – Michael, Tyler și Ashton), InteRo Property Development este prezent în România de peste 15 ani.
Lista de parteneri cu care lucrează InteRo Group include startup-ul românesc proptech Bright Spaces, compania internațională de administrare imobiliară LGM Group, brandurile premium Skanska, Lidl, Balbec, Libra Bank, precum și investitori privați și fonduri globale de investiții din America de Nord, Asia și țările din regiune.
Tranzacțiile de referință includ achiziția de 21 de milioane de euro din 2012, care a vizat un teren de 78.000 mp în zona Progresului, unde se află astăzi Vulcan Value Center, precum și cea mai mare tranzacție din 2019, când au vândut jumătate din fosta platformă Textila Dacia către Skanska Property România pentru 23 de milioane de euro, pentru dezvoltarea unui proiect de birouri.
Recent, InteRo Property Development a devenit primul dezvoltator imobiliar din România care a implementat soluția digitală Bright Spaces pentru întregul său portofoliu rezidențial, care include în prezent o suprafață totală construită de aproape 480.000 mp (inclusiv 204.000 mp de spații de birouri și 2.788 de apartamente). Pe măsură ce portofoliul InteRo crește, InteRoVerse își va integra toate proiectele în lumea rezidențială virtuală.
Portofoliul InteRo Property Development include proiecte inovative și eficiente prin design, cu viziunea de a crea spații de locuit și de lucru de calitate.
Operatorul bursier european Euronext a depus o ofertă voluntară pentru achiziţionarea tuturor acţiunilor Bursei din…
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…
Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…
Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…
Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…
This website uses cookies.
Read More